Fenomenul migratoriu din România: între statisticile oficiale și realitatea din teritoriu

Alexandru Ungureanu Publicat la: 26-04-2016

Privind cu obiectivitate fenomenul migratoriu, se poate constata că, în timp ce alte studii sociologice de profil au o orientare adeseori pur teoretică şi sunt mai numeroase, cercetările de geografie umană abordează migraţiile într-o manieră multilaterală, bazându-se pe o viziune mai complexă asupra ansamblului fenomenelor umane şi folosind în mod sistematic cunoaşterea nemijlocită a realităţilor spaţiale, prin studii şi anchete directe, desfăşurate pe teren. În această viziune se înscrie şi substanţialul volum de faţă, care se individualizează, în primul rând, printr-o structurare în două părţi distincte. Astfel, o primă parte a lucrării este consacrată precumpănitor unei analize retrospective a migraţiilor din şi spre România, iar a doua se concentrează asupra migraţiei internaţionale actuale a populaţiei din Moldova de la vest de Prut, făcând însă şi numeroase referiri la fenomenul migratoriu de pe întregul teritoriu al ţării.

Personalitatea comportamentului demografic al populaţiei României constă în transformarea statului nostru dintr-un teritoriu net imigratoriu, aşa cum a fost până la Primul Război Mondial, trecând apoi printr-o fază de relativ echilibru în perioada 1919-1928, într-un teritoriu preponderent emigratoriu, aşa cum este din 1929 şi până astăzi, perioadă în care doar politica de „închisoare a popoarelor” din anii 1948-1989 a ţinut pe loc procesul de depopulare care s-ar fi produs în mod normal. De subliniat este faptul că această pierdere a dinamismului demografic şi economic al României s-a produs exact în intervalul de timp în care multe ţări s-au desprins categoric din subdezvoltare şi au avansat pe plan economic şi social. Departe de a netezi drumul spre o ştergere a diferenţelor faţă de statele avansate, acceptarea României în UE nu a făcut altceva decât să accentueze funcţia ţării noastre de furnizoare de forţă de muncă docilă şi ieftină.

La fel de obiectiv sunt privite de către autori şi diferenţierile uman-geografice regionale, atât de caracteristice pentru România în trecut, dar şi în prezent. Astfel, se relevă modernizarea mult mai timpurie şi mai rapidă a comportamentului demografic al populaţiei din fostele provincii austro-ungare, în comparaţie cu Vechiul Regat. La ora actuală, la nivelul Moldovei de la vest de Prut, diferenţa cea mai frapantă este aceea dintre regiunea de la vest de Siret – mai evoluată şi parţial populată de catolici – şi regiunea estică, mai înapoiată şi cu o populaţie mai puţin calificată pentru activităţi neagricole. Cu atenţie şi obiectivitate sunt analizate comportamentele migratorii ale diferitelor grupuri confesionale, aşa cum sunt, de exemplu, catolicii (din jurul Bacăului şi al Romanului) sau diferiţii neoprotestanţi – cazul penticostalilor, numeroşi şi activi cu precădere în Bucovina. Remarcabile sunt tipologiile stabilite de autori pentru diferite combinaţii statistice caracteristice în ceea ce priveşte dinamica populaţiei, precum şi pentru alte categorii de dinamici.

Statistica oficială este supusă unei analize critice justificate, demonstrându-se în mod categoric subînregistrarea numărului de emigranţi în perioada actuală. Până la urmă, s-au pus sub semnul întrebării inclusiv cifrele oficiale şi s-a acceptat evaluarea aproximativă a numărului de emigranţi de toate categoriile la cel puţin 3 000 000 de persoane. Analiza se remarcă şi prin multitudinea aspectelor şi problemelor abordate, dintre care amintim: structura pe grupe de vârstă şi sexe a emigranţilor (cu proporţiile cele mai consistente la grupele de 20-24 de ani și cu o privire specială acordată minorilor), sublinierea comportamentului migratoriu distinct al intelectualilor faţă de populaţia mai puţin instruită sau diferenţierile minime dintre bărbaţi şi femei ca pondere în rândul emigranţilor. De o atenţie deosebită se bucură şi specificul emigranţilor în statele-obiectiv, cu deosebire în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest punct de vedere, analiza fluxurilor orientate dinspre România spre Italia (cea mai importantă ţară de destinaţie) relevă importanţa emigraţiei în familie, ceea ce explică de ce elevii provenind din familii româneşti (peste 140 000 în ultimii ani universitari) se situează aici pe locul al doilea, după copiii italienilor.

Cât se poate de interesantă este şi distribuţia geografică a emigraţiei, grupată în funcţie de confesiune, care evidenţiază, de exemplu, cantonarea emigranţilor de religie greco-catolică în estul Câmpiei Padului sau a penticostalilor în jurul Vienei şi al Dublinului. Astăzi, emigraţia a ajuns să fie luată în considerare şi din punctul de vedere al unui eventual potenţial electoral, dar, în realitate, aceste speranţe s-au risipit repede, deoarece marea majoritate a emigranţilor cu drept de vot se dezinteresează în scurt timp de anodina viaţă politică internă a României.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe