Daniel Cohn-Bendit, fostul revoluționar rămas radical după 50 de ani

Petru Clej Publicat la: 25-09-2018

Dacă este vreo figură reprezentativă a mișcărilor protestatare din 1968 activă în prima linie azi, atunci acela nu poate fi decât Daniel Cohn-Bendit. Cel care juca un rol de frunte în declanșarea mișcărilor studențești din Germania și Franța de acum 50 de ani,  Cohn-Bendit, zis și „Dany le Rouge”, nu numai pentru orientarea sa ideologică, ci și din cauza culorii părului în tinerețe, este azi una dintre puținele figuri charismatice în Parlamentul European, fost colider al Grupului Ecologist.

În vârstă de 73 de ani, Cohn-Bendit a avut o evoluție politică interesantă pe parcursul ultimei jumătăți de secol, care reflectă în bună măsură evoluția generației ’68. Născut la Montauban, în sudul Franței, din părinți evrei germani refugiați din Germania nazistă în 1933, el a pendulat tot timpul între cele două țări și o face și astăzi, fiind ales începând cu 1994 alternativ în Germania și Franța, până la retragerea sa în 2014. După război, tatăl său s-a întors în Germania, unde fiul său i s-a alăturat în 1958, dar apoi Cohn-Bendit a revenit la Paris în 1966 ca să studieze sociologia la Universitatea Nanterre, care avea să devină un centru al radicalismului studențesc peste mai puțin de doi ani.

„În noiembrie 1967, intuiția mi-a spus că acest lucru ar putea foarte bine să devină ceva enorm (întotdeauna am avut tendința de a-mi urma intuiția.) La 22 martie, la doar șapte zile după prognoza greșită a lui Le Monde, timpul a sosit: am ocupat clădirea administrației universității. Astfel, mașinăria s-a pus în mișcare – mult mai repede decât a putut anticipa cineva și mult mai rapid decât am putut visa”, spunea el într-un interviu acordat revistei New York Review of Books în mai 2018. 

 

Radical sau extremist?

Cohn-Bendit se referea la un articol publicat în prestigiosul cotidian de stânga parizian (Le Monde) pe 15 martie 1968, de către redactorul-șef Pierre Viansson-Ponté și intitulat „Quand la France s’ennuie” – „Când Franța se plictisește”. El a fost expulzat din Franța, iar în septembrie 1968 a fost trimis în judecată sub acuzația de tulburare a ordinii publice la Frankfurt. Participarea sa la demonstrațiile din luna mai de la Paris a fost minimală, dar el a rămas cu aura de organizator principal al acelor demonstrații, un simbol al acelor mișcări, după cum se autointitulează în interviul sus-menționat.

În Germania, începe perioada cea mai radicală din activitatea sa. La Frankfurt, el înființează organizația Lupta Revoluționară alături de Joschka Fischer, cel cu care se va alătura mai târziu Verzilor și care a fost ministru de Externe și vicecancelar al Germaniei între 1998 și 2005. Din perioada revoluționară datează și acuzații la adresa celor doi de implicare în acțiuni teroriste de extremă stângă. De altfel, procurorii de la Frankfurt au cerut ridicarea imunității parlamentare a lui Cohn-Bendit în contextul anchetării lui Hans Joachim Klein pentru acte de terorism, cerere respinsă de Parlamentul European.

Mărturiile din epocă sunt contradictorii cu privire la implicarea lui Cohn-Bendit în acte de terorism de extremă stânga, care erau frecvente în Germania anilor ’60-’70.

 

Anticapitalist și anticomunist

Dar a fost Cohn-Bendit un comunist în accepțiunea clasică a acesui termen?

Chiar în 1968, comuniștii francezi, cunoscuți pentru apropierea lor de linia Moscovei, îl denunțau drept un fals revoluționar. „În ciuda contradicțiilor lor, aceste grupuri mici – câteva sute de studenți – s-au unit în ceea ce numesc «Mișcarea Nanterre din 22 martie», condusă de anarhistul german Cohn-Bendit”, scria într-un editorial publicat de oficiosul Partidului Comunist Francez Georges Marchais, secretar organizatoric și viitor lider al PCF. „Acești falși trebuie revoluționari trebuie demascați energic deoarece, în mod obiectiv, ei servesc intereselor puterii gaulliste și marilor monopoluri capitaliste”, continua în jargon tipic marxist același Marchais, invitatul tradițional al lui Nicolae Ceaușescu în vacanțe la Neptun.

În interviul din New York Revue of Books din mai 2018, Cohn-Bendit se declară libertarian de stânga, anticapitalist și anticomunist. El a scris chiar în vara lui 1968, împreună cu fratele său, Gabriel Cohn-Bendit, un eseu intitulat Comunismul perimat: Alternativa de stânga.

La 20 de ani după evenimentele din mai 1968, Cohn-Bendit a publicat cartea Nous l'avons tant aimée, la revolution – Am iubit-o foarte mult, revoluția –, dar cuvântul de ordine era mai degrabă evoluția. În interviul sus-menționat, el se delimitează de foști camarazi de luptă din 1968, cum ar fi troțkistul Alain Krivine, de mai multe ori candidat la președinția Franței, cel care consideră și azi că 1968 a constituit doar preludiul revoluției socialiste mondiale.

„Trebuie să recunoaștem, capitalismul s-a schimbat foarte mult. Este o altă lume în care trăim astăzi. Nu aș vrea să pierd 1968 – a fost un moment minunat –, dar trebuie să privim înainte”, spune Cohn-Bendit în 2018.

 

Stânga libertariană

Radicalul de odinioară a devenit în 1989 vice-primar al orașului Frankfurt din partea Verzilor, responsabil cu multiculturalismul într-un oraș în care 30% din populație o constituiau imigranții. De altfel, temele predilecte ale lui Cohn-Bendit sunt cele cele ale stângii libertariene: libertatea de exprimare, libertatea sexuală, legalizarea drogurilor ușoare, liberalizarea imigrării, dar și protecția mediului, între care eliminarea energiei atomice ocupă un loc de frunte. Cohn-Bendit a creat o mare controversă și prin poziția considerată de unii pro-pedofilă. Texte de-ale sale din anii ’70 și ’80 au fost în mod repetat criticate după 2001, iar în 2013, când el a primit Premiul „Theodor Heuss”, președintele de atunci al Curții Constituționale a Germaniei a refuzat să pronunțe un discurs la acea ceremonie.

Domeniul unde Cohn-Bendit are cele mai multe în comun cu adversarii săi politici din Parlamentul European este Uniunea Europeană, el fiind un federalist convins, partizan al Europei unice. Un alt aspect, care nu a fost omis, viza originea etnică a lui Cohn-Bendit. Când a fost expulzat din Franța, în mai 1968, el a fost calificat drept „evreu german” și imediat mii de susținători ai săi au scandat „suntem cu toții evrei germani”.

O carte apărută în 2015 în limba germană, Der Judische Mai ’68: Pierre Goldman, Daniel Cohn-Bendit Und Andre Glucksmann Im NachkriegsfrankreichMai ’68 evreiesc: Pierre Goldman, Daniel Cohn-Bendit și Andre Glucksmann în Franța posbtelică  –, scrisă de Sebastian Voigt, abordează chestiunea influenței intelectualilor evrei în mișcările contestatare de acum 50 de ani. „Ceea ce este uimitor este faptul că evreii, mai ales evrei din clasa de mijloc, au participat întotdeauna la mișcările de stânga într-o măsură disproporționată: atât în bolșevism, cât și în SDS (Studenții pentru o Societate Democratică) în Statele Unite. Ezit să fac generalizări aici. Dar poate că are legătură cu speranța mesianică pentru o altă lume și cu dorința idealistă de a îmbunătăți lucrurile”, încearcă o explicație în interviul din New York Review of Books Cohn-Bendit.

 

Revoluționarul îmblânzit

Așadar, revoluționarul din 1968 s-a mai îmblânzit, dar rămâne totuși un radical. Cum explică el moștenirea evenimentelor de acum 50 de ani?

„Potrivit lui Marx, capitalismul a predominat asupra feudalismului prin încătușarea forțelor de producție, iar sarcina socialismului a fost aceea de a le descătușa din nou… Utopia autoguvernării, străină cuiva ca președintele Macron, și-a făcut recent o revenire. Sindicatul metalurgiștilor, IG Metall, a negociat de curând un acord salarial care le permite lucrătorilor să opteze pentru creșteri ale salariilor sau timpului liber și astfel le restituie suveranitatea acupra timpului. Cincizeci de ani după 1968, mi se pare ceva fenomenal. Este foarte mult în spiritul ’68, cred, pentru că aici nu mai avem o flexibilitate dictată de capitalismul global, ci o flexibilitate pusă în practică de oamenii înșiși”, conchide Cohn-Bendit, o figură de frunte a anului 1968 care nu dă nici azi semne că ar fi dispus să se retragă din prima linie a scenei publice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe