Din/în seria anilor cu 8: evenimentul istoric la/în lumina lanternei

Viorella Manolache Publicat la: 25-09-2018

Cartea Foloasele prigoanei. Lanterna magică (trad. Catrinel Pleşu şi Corina Popescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997) poate fi considerată un oportun (pre)text de rememorare și de revalorificare a fenomenului cu rezonanțe europene, relevând semnificații metaforice și practic-prefiguratoare, denumit sugestiv Primăvara de la Praga. Demersul, apt pentru a valida importanța evenimentului derulat într-un moment nodal istoric, este amprentat (aici) de/cu o dublă valență directoare: prima, de plasare în perimetrul reirigant-aniversar, dominat de o stare (de permanentizare) pe care o imprimă cifra opt, seriei anilor din structura cărora face parte numărul opt și de conturare a ipostazei arhivarului, care deține rolul de martor istoric privilegiat (Timothy Garton Ash); a doua, de acreditare a lanternei ca obiect-instrument istoric, de (i)luminare a umbrelor trecute și de trasare a reperelor actual-viitoare.

            Fără a (mai) lua în considerare definirea și comentarea explicită a evenimentului (în sensul unui fenomen istoric care dispune de atribute esențializante și de semnificații pivotant-istorice), Primăvara de la Praga reclama – atunci, în 1988, ca și acum, în 2018 – o justă aniversare și o logică receptare.

 

Logica aniversar-istorică a anilor cu 8

Actualizată și fixată cronologic în/prin invitația lansată de Václav Havel (și) lui Timothy Garton Ash (apreciat ca parte componentă a pleiadei intelighenției occidentale, receptive la momentul istoric menționat), Primăvara de la Praga nu solicită o abordare criptică, individualizată, ci facilitează racordarea la sensul irigator al seriei anilor cu 8, ca noduri temporal-critice nu doar pentru Cehoslovacia, ci și pentru evoluția modificantă a întregii fizionomii a Europei din secolul al XX-lea: 1918, 1938, 1948, 1968. Conceput și derulat drept scenariu aniversar, deopotrivă, comemorativ, firesc, dar și ca proiecție imperativ-necesară pentru detenta actuală/ulterioară, demersul a fost impregnat de/ cu substanță permanentizantă (pentru a sublinia metodologia arhivării vii a evenimentului, operând o îndosariere neconstrânsă la date fixe și trecute, ci capabilă de proiecții istorice, vizionare și de prelungiri reacționare, reirigatoare de sens). De asemenea, întâlnirea (posibilă) a fost considerată acțiune subversiv-periculoasă (decretată de Sfatul popular drept acțiune ilegală, și în consecință, soldată cu arestări de drept comun și cu arest la domiciliu) sau percepută ca o pledoarie kafkiană cu semnale avertizante – Achtung! –, dublate de un substrat politic cu inflexiuni sofisticate (metode, de altfel, utilizate și cu ocazia intervenției brutale din cadrul Seminarului Est-Vest pentru pace al Conferinței de la Viena). Dar, mai ales, organizarea spontană a manifestării pragheze a transmis un „avertisment sever adresat regimului actual de la Praga”, care a fost continuat cu sprijin internațional, prin energia livrată de ceremonia de la mormântul lui Patocka sau de susținerea concretizată prin protestele de la posturile de radio occidentale.

În logica anilor cu 8, funcționează un tipar cifric echilibrant, bazat pe o modalitate specifică de dispunere a nodurilor cardinale (aici – istorice), de complinire (prin raportare la primatul numărului cubic) a unei ritmicități particulare, pe care același Timothy Garton Ash o așază sub semnul director și reactiv al întoarcerii filei calendarului la un nou an cu cifra 8. Totul este acceptat în spiritul unui model stereotip cu disponibilități de transformare esențială, fără a ignora lecțiile istoriei, în general, și ale celei est-europene, în particular, și fără a renunța la justa proporție și la alternanța pe care le solicită exigențele momentului (textul lui Ash este datat noiembrie 1988): „există momente în care lauzi și momente în care dojenești; există momente în care finanțezi și altele în care te abții de la finanțare; există momente în care faci vizite și altele în care trebuie să aștepți”. Sub semnul unei firești continuități, anul 1988 se adaugă seriei de evenimente conținând cifra 8 – 1918 (Marea Britanie, Franța și SUA validau acordul internațional de creare a Statului Cehoslovac independent) – 1938 (momentul München și pierderea impusă tocmai de acest statut); 1948 (lovitura de stat comunistă); 1968 (invazia sovietică în Cehoslovacia); 1988 (obiectivul imperativ de accelerare a reformelor fundamentale, de corectare a miopiilor politice și, mai ales, de încurajare/susținere a noii elite de a accede la putere și de a rezona la normele adecvate unei „țări civilizate din inima Europei, la sfârșitul secolului al XX-lea”).

Deloc întâmplător, anul 2018 se situează (mai vizibil de la Praga și mai puțin edificator, de la București) pe coordonata istorică care, ricouer-ian, poartă amprenta datării în ordinea timpului (1918-100-2018 sau aniversarea a 50 de ani de la Primăvara de la Praga), realizând identificarea permanentizării celui de-al treilea timp istoric, care operează cu succesiunea secvențială, cu referința (anterior-posterioară a) evenimentului fondator, ofertându-l, pe acesta din urmă, cu sensul inedit al unei retrospective arhivat-necesare.

 

 Un exemplu ilustrativ: ’88 despre ’68

Ce se spune dinspre Cehoslovacia anului ’88 despre/înspre Cehoslovacia momentului’68?” se întreba Ash, utilizând formula proiecției unui 8 prezent raportat la un 8 trecut. Răspunsul este unul multifațetat, în concordanță cu realitatea evidentă din Cehoslovacia momentului precizat – traversând un amurg prelungit, cu ritm estic diferit, cu un regim regresiv și cu un guvern clătinându-se pe verticală, mimând gesturi estompate de reformă și de relaxare. Dar aspectul esențial, prezent în dialogul anilor cu 8, reflectă o triplă partitură investigativă: prima vizează discursul rostit de Dubcek la Bolonia, un veritabil construct fundamentat pe reafirmarea relevanței continue și continuate a Primăverii de la Praga, dar și a intenției, marcate de stilul lui Gorbaciov, de a rediscuta evenimentele, în complexitatea lor, tocmai prin grila astfel relansată; a doua abordare are în vedere prezența unei reacții/rezistențe nesincopate, a însăși modalității de a fi – aceeași tânără care manifesta la demonstrația spontană din Piața Wenceslav înfrunta și tancurile sovietice din 21 august 1968, la vârsta de doar trei săptămâni, exprimând, astfel, vocația amprentată genetic a libertății; a treia versiune reafirmă primatul opoziției și cultura protestului (trimitere la cea de-a douăzecea comemorare a invaziei sovietice și a tinerilor care demonstrau în centrul Pragăi).

 

În cultura orientală există 8 căi care duc către iluminare”: calea est-europeană a lanternei

Timothy Garton Ash reproduce, analizează şi comentează, în chiar preambulul textelor dedicate Lanternei magice, afirmaţia lui Isherwood – „sunt un aparat de fotografiat” – abordare subiectivă pe care o rescrie, o clarifică şi o reformulează prin enunțul „sunt o lanternă”. De fapt, se insistă asupra trăsăturii principale a lanternei, de martor direct la evenimente, de obiect scrutător, aparținând categoriei care dispune de o poziţie și de o capacitate de observaţie unică, corectă şi critică, dar și de abilitatea de colectare a informaţiilor din toate părţile, într-un singur recipient. Perspectivele supralicitate analogic pot fi subsumate „teoriei lanternei”/reflectorului, de sorginte karlpopper-iană, accepție în interiorul căreia, ipoteza, aşteptarea şi (chiar) teoria preced observaţia.

 

Evenimentul istoric în/la lumina lanternei

Între primele date vizibile (Alegerile din Polonia), ultimele fiind întâmplări cu valoare simbolică (Ungaria, înmormântarea lui Imre Nagy), şi cele două referințe fundamentele, cu consecinţe imprevizibile – căderea Zidului (Berlinului) şi „anul adevărului” (1989) – Timothy Garton Ash plasează scenariul consumat în capitala pragheză, căruia îi acordă un plus de semnificație: este introdus și prelucrat înlăuntrul Lanternei magice. Ash consideră că istoria revoluției se poate construi doar prin interacțiunea Lanternei cu trei teatre/forţe componente: poporul, ca substantiv colectiv, înseamnă Praga („într-un anume sens, întreaga Pragă se transformase într-o Lanternă magică”); puterile – substantiv expresiv, cu conotații multiple, denumește oamenii şi instituţiile care deţin puterea; lumea este un produs al procesului de transparentizare şi de videologizare perfectă – „vă vede o lume întreagă”. Mai mult decât spaţiu şi efect al metamorfozării, lanterna reprezintă, deopotrivă, obiectul-scenă (pe/în care se rosteşte mesajul esenţial – „O Cehoslovacie liberă!”), dar şi obiectul-reflector cu rol de înregistrare atât a substanţei comune şi a impregnărilor fenomenului ceh cu valenţe particulare, cât şi a ideii de normalitate devenită experienţă-model.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe