Jandarmii, gazul și multinaționalele

Sabin Drăgulin Publicat la: 25-09-2018

Luna august, care în mod obișnuit este considerată a fi lună de vacanță, a fost tulburată de o serie de evenimente interne, care, pentru prima dată în acest an, nu au avut ca temă principală justiția. Se vede că încheierea procedurii de demitere a doamnei Laura Codruța Kovesi de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a detensionat spațiul public.

În această lună, atenția s-a canalizat spre organizarea și desfășurarea mitingului diasporei din data de 10 august. Ca la orice eveniment social de o anumită relevanță, în lipsa unor discuții aplicate asupra unor teme importante cum ar fi, de exemplu, aplicarea unor măsuri pentru dezvoltarea capitalului intern, debirocratizarea, dezvoltarea unor investiții în urma cărora România să devină hub energetic regional etc., mass-media și partidele politice s-au întrecut în a instrumentaliza o acțiune cu caracter civic. Au apărut imediat două tabere: pro vs contra putere/opoziție.

Tabăra proputere, mai ales prin intermediul Antena 3 și România TV, a început să descrie o ipotetică stare de asediu provocată de un număr nedeterminat de persoane din diaspora, cu scopul răsturnării guvernului. Ca dovezi irefutabile au fost prezentate și analizate anumite postări de pe Internet ale unor cetățeni români care își exprimau părerile, la care s-au adăugat informații despre presupuse presiuni venite din partea unor multinaționale care vor să fure gazul patriei etc.

Tabăra antiputere, prin intermediul Realitatea TV și Digi 24 , au descris aceeași ipotetică stare de asediu, prin venirea unui milion de persoane din diaspora, care, mânate fiind de valori și principii înalte, veneau la București să salveze democrația de hidra reprezentată de coaliția de la guvernare, identificată în mod simbolic cu președintele PSD, Liviu Dragnea.

Mitingul din 10 august a fost prilejul perfect pentru cele două tabere să încerce să demonstreze că întreaga propagandă desfășurată pe parcursul ultimului an se bazează pe fapte reale. Ingredientele au fost următoarele: locul (Piața Victoriei), actorii (participanții și forțele de ordine), publicitatea (realizată de mass-media) și evident scenografia (rămâne să fie identificați scenariștii și regizorii).

O concluzie intermediară a acestui moment din procesul de democratizare a regimului politic din România este că la 10 august ambele părți și-au ratat obiectivele.

Tabăra proputere nu a reușit să îi înfiereze pe manifestanții antiguvernamentali pentru a le crea imaginea unor mase de manevră aflate la comanda „agenturilor străine” (Nicolae Ceaușescu), nici nu s-a reușit reactivarea celebrei lozinci „Nu au mâncat salam cu soia” (slogan al FSN-ului), nici că provin din categoria marginalizaților sociali (mahala, lumpen, așa cum a afirmat doamna Pippidi) veniți în țară pentru a da o lovitură de stat.

La rândul său, tabăra antiguvernamentală nu a reușit să impună manifestanții în atenția opiniei publice sub forma idilică a românilor mânați de idealuri nobile, de valori democratice, care vin în țărișoară pentru a trezi populația din somnul care naște monștri.

De ce au eșuat ambele tabere în demersul lor?

În primul rând, pentru că în loc de un milion de persoane care trebuiau să inunde Bucureștiul și să manifesteze pe străzi, au venit cu multă îngăduință câteva zeci de mii, grosul cărora fiind alcătuit de membrii partidelor politice autohtone și de diferite asociații civice care în ultimii zece ani au protestat pentru toate motivele din lume. Pe scurt, a lipsit masa de manevră. Poate de aceea, la momentul în care în Piață mai erau doar câteva mii de manifestanți, jandarmii au intervenit în forță, de multe ori în mod nejustificat de brutal în raport cu realitatea din teren, folosind gaze lacrimogene în exces. Se dorea conturarea imaginii unei anarhii provocate. Nu s-a reușit. Doar au oferit argumente taberei antiguvernamentale să arate cu degetul instituțiile „capturate de puterea de la București”. Desigur, momentele în care tinerii, frumoși și puri, au început să arunce în forțele de ordine cu ceea ce au găsit la îndemână, au fost trecute în planul trei sau patru. Momentele postmanifestație au fost și ele „interesante”. Patetismul și ridicolul situației s-au revărsat de pe ecranele televizoarelor. De la imagini cu diferiți manifestanți, victime a acțiunilor jandarmilor, ce au fost catalogate în mod ritos și bombastic ca fiind „crime împotriva umanității” până la autovictimizări în care amintirile sau presupusele amintiri privind racolarea de către KGB (Vâlcov) sau tentative de asasinat (Dragnea) au început să abunde.

Ideea este următoarea: să ne păstrăm calmul! Tot ceea ce trăim este doar un proces în care învățăm să practicăm democrația. Desigur, mai apar și victime colaterale. O singură remarcă: în ultimii 30 de ani acestea provin din interiorul poporului român.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe