***
nimeni n-ar înțelege de ce
e plăcut întunericul din toamnele târzii
cu forfota din jurul caselor locuite
mamă, eu întotdeaunua m-am ținut de brațul tău
și gestul meu
nu ți s-a părut deloc incomod
într-o seară ca asta mi-ai cumpărat
puloverul cu carouri mov
și de drag
nu m-am gândit niciodată
că e luat dintr-o dugheană
în seara asta
mă așteaptă patul făcut și o lumină dulce
somnul vine din vârful degetelor
***
zăpada scârțâia sub roțile mașinii
tălpile noastre erau murdare
pregătisem aparatul ca să fotografiez
imaginea tristă a unui om
care mergea spre casă
ținea o legatură de pătrunjel
ținea o legatură ca pe un buchet
mi-am ridicat privirea din telefon
și n-am mai știut unde sunt
drumul era traversat de oameni
care mergeau spre casă
drumul era traversat de o armată de oameni
ce semănau cu soldații de teracotă
***
orele bat ascuțit
mâinile bat ascuțit
frământă nisipul de kinetoterapie
până când
culoarea se prelinge
fără eschive
până când
albastrul e cald
până când
reinventează inima
în tonuri de verde
6:50
ora la care oamenii bâzâiți de muște
adorm
toate relele câte s-au spus
deciziile din semiobscuritate
și cântatul strident al cocoșului
au rolul unicului moștenitor
decăzut din drepturi
atunci visez că mă arunc în gol
telefonul îmi cade peste pleoape
în semn de adio
Sursă foto: Jean Louis Bessede