***

nimeni n-ar înțelege de ce

e plăcut întunericul din toamnele târzii

cu forfota din jurul caselor locuite

mamă, eu întotdeaunua m-am ținut de brațul tău

și gestul meu

nu ți s-a părut deloc incomod

într-o seară ca asta mi-ai cumpărat

puloverul cu carouri mov

și de drag

nu m-am gândit niciodată

că e luat dintr-o dugheană

în seara asta

mă așteaptă patul făcut și o lumină dulce

somnul vine din vârful degetelor

 

***

zăpada scârțâia sub roțile mașinii

tălpile noastre erau murdare

pregătisem aparatul ca să fotografiez

imaginea tristă a unui om

care mergea spre casă

ținea o  legatură de pătrunjel

ținea o legatură ca pe un buchet

mi-am ridicat privirea din telefon

și n-am mai știut unde sunt

drumul era traversat de oameni

care mergeau spre casă

drumul era traversat de o armată de oameni

ce semănau cu soldații de teracotă

 

***

orele bat ascuțit

mâinile bat ascuțit

frământă nisipul de kinetoterapie

până când

culoarea se prelinge

fără eschive

până când

albastrul e cald

până când

reinventează inima

în tonuri de verde

 

6:50

 

ora la care oamenii bâzâiți de muște

adorm

toate relele câte s-au spus

deciziile din semiobscuritate

și cântatul strident al cocoșului

au rolul unicului moștenitor

decăzut din drepturi

atunci visez că mă arunc în gol

telefonul îmi cade peste pleoape

în semn de adio

 

Sursă foto: Jean Louis Bessede