înţeleg
simt și resimt
uneori mi-e dor
de fulgerele care luminează faţa
acolo părul meu
îţi gâdila iluziile
la un te iubesc banal
răspundeai la fel: și eu
era vocea unui aer mentolat
de la mii de metri înălţime
acolo unde fiecare femeie ţine mâna
strâns în palma bărbatului
de parcă asta ar însemna dragostea
progres
casa albă
pe care am văzut-o în realitate
cu timpul
a devenit
mult mai frumoasă
în imaginaţie
drumul era șerpuitor
trei sferturi deal
restul vale
insistenţele erau
să dau ocol orașului
până când casa devine casă
masa devine masă
eu devin om
cântec pentru tine
ţie nu-ti plac florile
îmi spuneai
să mergem spre noaptea în care
mi-a fost milă de mine
acolo oamenii nu trăiesc dezamăgiri
și nimeni nu se gândește la premii
pe nimeni nu interesează rundele
ratate
recunosc
lumea dozează frumosul pe la colţuri
doar în poveștile
care încep cu a fost odată ca niciodată
***
m-au bucurat exagerările
și-am râs, dar râsul de suprafaţă doare
mai târziu
logica noastră era imediată
n-a mai rămas nimic din mozaicul
acelui munte
care își întindea spinarea la picioarele
noastre
sursa foto: Jean-Louis Bessede