înţeleg

simt și resimt

uneori mi-e dor

de fulgerele care luminează faţa

acolo părul meu

îţi gâdila iluziile

la un te iubesc banal

răspundeai la fel: și eu

era vocea unui aer mentolat

de la mii de metri înălţime

acolo unde fiecare femeie ţine mâna

strâns în palma bărbatului

de parcă asta ar însemna dragostea

progres

casa albă

pe care am văzut-o în realitate

cu timpul

a devenit

mult mai frumoasă

în imaginaţie

drumul era șerpuitor

trei sferturi deal

restul vale

insistenţele erau

să dau ocol orașului

până când casa devine casă

masa devine masă

eu devin om

cântec pentru tine

ţie nu-ti plac florile

îmi spuneai

să mergem spre noaptea în care

mi-a fost milă de mine

acolo oamenii nu trăiesc dezamăgiri

și nimeni nu se gândește la premii

pe nimeni nu interesează rundele

ratate

recunosc

lumea dozează frumosul pe la colţuri

doar în poveștile

care încep cu a fost odată ca niciodată

***

m-au bucurat exagerările

și-am râs, dar râsul de suprafaţă doare

mai târziu

logica noastră era imediată

n-a mai rămas nimic din mozaicul

acelui munte

care își întindea spinarea la picioarele

noastre

sursa foto: Jean-Louis Bessede