Haos și revoluție

Daniel Gheorghe Publicat la: 20-12-2017

La 24 octombrie/7 noiembrie 1917, pe fondul haosului intern și al pierderii coeziunii statale a Rusiei, are loc puciul de la Petrograd, prin care o bandă dubioasă de agenți germani, infractori periculoși, utopiști fanatici și marginali ai societății țariste ocupă Palatul de Iarnă din capitala deja fostului Imperiu Țarist. Deși nu aveau sprijin popular decât foarte restrâns și nu erau bine văzuți nici de conservatori ori liberali, nici de socialiști, aripa radicală a revoluționarilor comuniști, bolșevicii, vor prelua rapid și aproape pe nesimțite puterea în Petrograd și Moscova, punând bazele regimului comunist de mai târziu. Eșecurile războiului, incapacitatea lui Kerenski, liderul guvernului provizoriu socialist, de a face față crizelor, revolta soldaților cantonați în capitală, incapacitatea logistică a Rusiei pe fondul lipsurilor materiale și a marilor probleme sociale agravate de la abdicarea țarului Nicolae al II-lea, interesul Germaniei de a scoate Rusia din război, toate aceste lucruri vor concura la transformarea rapidă a unui inadaptat social cu idei extremiste, Vladimir Ilici Lenin, în cel mai puternic om din Rusia până la sfârșitul anului 1917.

Rusia, de unde Kerenski fugea rapid din calea răsturnării ordinii acestui regim provizoriu de nouă republică, era o țară care exista mai curând sub forma unei ficțiuni geografice; câteva mari orașe și porturi strategice lipsite de căi moderne de comunicații, așezate într-un spațiu imens, dominat de sărăcie, despotism, frig, taiga și înapoiere.

 

„Teroarea roșie” și constituirea URSS

Ca întotdeauna în istorie, marile tragedii pornesc neanunțate; nu mai trebuie să adaug nici faptul că Lenin, Radek, Troțki și restul echipei revoluționare care va alcătui primul guvern al Rusiei totalitare (consiliul comisarilor poporului) fuseseră subestimați deopotrivă de toată lumea, de la aristocrația conservatoare care încă visa la întoarcerea lui Nicolae al II-lea și până la socialiștii revoluționari care îl dezavuau pe Lenin drept „spion german ori fanatic cu probleme psihice”. Cu toate acestea, manipulând abil nemulțumirea maselor urbane organizate în soviete (sfaturi ale muncitorilor și țăranilor, de unde și conceptul leninist de „toată puterea sovietelor”), beneficiind de ajutorul unor brigăzi marinărești înarmate din Petrograd și mergând pe principiul eretic în raport cu marxismul clasic al revoluției proletare realizate prin intermediul unui grup de activiști politici profesioniști și necrutățori care au rolul de avangardă a clasei muncitoare, bolșevicii lui Lenin distrug repede firava democrație incipientă rusească subordonând sovietele, desființând rapid noul parlament apărut în urma alegerilor din noiembrie 1917, primele alegeri libere din istoria Rusiei, și eliminând până în martie 1918 toate celelalte partide politice care puteau constitui o opoziție la adresa noul regim pe care bolșevicii tocmai îl impuneau prin forță, brutalitate, abuz și minciună. După aceste episoade tulburi, au urmat „teroarea roșie” exercitată de CEKA, războiul civil câștigat cu foarte multă șansă de armata „roșie” condusă de Troțki și constituirea URSS în 1922.

 

Regimul de dictatură și teroare al unei găști de activiști politici fanatizați

Utopia marxistă a lumii egalitariste, lipsite de clase sociale prin preluarea de către muncitori a mijloacelor de producție și abolirea proprietății private era ideea de la care a pornit această mișcare revoluționară excentrică și nu foarte populară inițial, care a însângerat Rusia și apoi lumea întreagă. În zilele euforiei de după preluarea neașteptată a puterii, în mințile revoluționarilor se amestecau idei dintre cele mai bizare – de la desființarea tuturor structurilor de putere și autoritate tradițională, de la monarhie și Biserica Ortodoxă Rusă până la sistemul militar ori cel administrativ, dispariția banilor ca rezultat al „paradisului” comunist și până la exportarea revoluției proletare în întreaga lume, ideea revoluției marxist-leniniste globale, care să distrugă statul-națiune, granițele, ierarhiile sociale și credințele ori filosofiile nonmaterialist dialectice, idee susținută aprig de Troțki și de mai tânărul Zinoviev, primul lider al Kominternului înființat în 1919 cu scopul de a căuta punerea în aplicare a revoluției mondiale.

Totuși, cum drumul spre iad este pavat cu bune intenții, la fel lumea milenaristă, utopic-paradisiacă închipuită de bolșevici trecea prin „dictatura proletariatului”. Acest concept marxist-leninist va deveni ceea ce noi toți, est-europenii, am cunoscut drept regim totalitar comunist. Comunismul despre care vorbim atât de des este în fapt regimul de dictatură și teroare al găștii de activiști politici fanatizați și care se descrie prin confiscări de bunuri, proprietăți și resurse, luptă de clasă, „Gulag” și represiune pe criterii politice, religioase ori sociale, atacul la valorile creștine și la principiile democrației liberale, stat represiv, lichidarea opoziției și a libertății de expresie, monopolul politic al partidului unic, înregimentarea și îndoctrinarea ideologică a populației etc.

 

„Omul nou” – caracteristici

Ca orice mișcare revoluționară radicală, bolșevismul a dat curs unor manifestări cu nimic străine de iacobinismul Revoluției franceze ori de inventarul mentalului nazist din Germania, în fond, atât comunismul, cât și fascismul au rădăcini comune în Hegel, Marx, Nietzsche ori Comte. În toate aceste manifestări, avem imaginea revoluționarului de profesie, semidoct și fără meserie în realitate, acest cavaler al Apocalipsei lumii libere, dar care joacă rolul de exponent al dreptății și de apostol al unei noi religii, o religie seculară care scoate la suprafață demonismul ascuns în spatele aparențelor: trufie, ură de clasă ori ură de rasă după caz, dezumanizare și „sacrificarea ritualică” a celor care se opun noii ordini revoluționare. Obsesia justițiarismului și dărâmarea valorilor tradiționale sedimentate în chip organic în societate este o altă trăsătură a acestor forme de dublă revoltă, revoltă a omului împotriva condiției sale omenești limitate și împotriva Creatorului și a Creației în sens macro, de aici și ideea de conturare a „omului nou”, om rupt de rădăcinile sale și controlat mintal, dar și social de linia ideologică și avangarda politică a noului regim totalitar. „Omul nou” refuză nuanțele și dialogul; regimul comunist totalitar, asemeni oricărei forme de represiune a individualismului și a libertății persoanei, fiind tributar unei mentalități maniheiste în care nu există niciodată cale de mijloc. Respingând creștinismul, Biserica și formele de filosofie clasică, dependent de conceptualizările realiste și de colectivismul în care este permisă doar expresia molohului ideologic totalitar, lumea bolșevismului este o lume a distrugerii omului prin obsesia obținerii paradisului aici, pe lumea aceasta, drept rezultat al ingineriilor sociale și al transpunerii în realitate a unor teorii utopice precum cele de tip marxist-leninist.

 

Moștenirea Revoluției bolșevice se numără în sute de milioane de victime

Bolșevismul, ca fenomen, este expresia la scară istorică a elementului distructiv care zace ascuns undeva în spatele omului și care se poate relansa oricând societatea și infrastructura politică dau semne de oboseală, nesiguranță și criză de lideri.

Astăzi, în contemporaneitate, doar formele diferă, dar fondul nu este chiar atât de departe. Și astăzi avem pseudoprofeți ai lumii perfecte și cântăreți ai omului care abrogă propria sa condiție; și azi avem incitatori și ciudați care se închipuie „salvatori”, personaje care vorbesc pe un ton mesianic despre răsturnarea ordinii sociale, despre schimbarea a toți și toate, despre desființarea Bisericii, Parlamentului și a partidelor politice și înlocuirea lor cu voința celui care țipă mai tare și aruncă cu piatra mai departe; și astăzi răsar fanatici care cred că doar ei, exclusiv ei, pot avea dreptate, iar dreptatea lor e imuabilă și pururea valabilă. Să nu facem greșeala de a-i subestima, înaintașii noștri au procedat astfel, au luat în derâdere grupul de activiști excentrici și de fanatici ai lui Lenin și au sfârșit sub cizma unui criminal precum Stalin, un gangster specializat în spart bănci racolat de Lenin pentru a pune în practică misiunile necurate ale partidului bolșevic!

Acolo unde omul se leapădă de Dumnezeu, acolo unde mintea întunecată de ură ori de vise deșarte de mărire lumească refuză a accepta limita naturală și firească a omului, acolo apare barbaria. Iar bolșevismul și dictatura căreia i-a dat naștere, regimul care a aspirat utopic la lumea comunismul pur, egalitarist descris de Marx la mijlocul sec. al XIX-lea este doar o nouă invazie a barbarilor asupra lumii civilizate, de data asta o barbarie mai tehnologizată și aparent fundamentată pe baze intelectuale. Comunismul, ca experiment, și bolșevismul, ca formă revoluționară extremă a acestuia, nu sunt cu nimic mai prejos decât pustiirea Europei de către huni, avari ori mongoli!

Moștenirea Revoluției bolșevice se numără în sute de milioane de victime pe tot globul și este însăși lumea represivă și tulbure, lumea nonvalorilor și a răsturnării reperelor morale și identitare din care noi toți facem de ani buni eforturi de a ne desprinde. Doar prin cultivarea valorilor libertății și a firescului în societate și în lume ne vom putea vindeca cu adevărat de rănile unui regim scelerat, care a mers pe drumul transformării omului în propriul său călău, iar al cetățeanului cândva liber, în sclavul docil al unei ideologii teroriste, nihiliste și antiumane în esență.

Sursa foto: ZDF

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe