Revoluția bolșevică nu s-a terminat

David Persimon Publicat la: 20-12-2017

Revizionismul istoric și politic manifestat cu prilejul împlinirii unui secol de la revoluția/contrarevoluția/lovitura de stat bolșevică demonstrează cât de puternică este tentația falsificării istoriei de către stânga radicală rusească, europeană și mondială (onestitatea stângii radicale românești este la fel de dubioasă; noroc că mai există și o stângă democratică).

La două secole după 1789, François Furet scria (în Penser la Révolution française, inadecvat tradusă Reflecții asupra Revoluției franceze) celebra sintagmă „La Révolution française est terminée”. Fostul marxist devenit istoric critic (deci și antimarxist) deconstruia miturile stângii radicale cu privire la filiația dintre Revoluția de la 1789 și Revoluția bolșevică din 1917. Furet sintetizează mai multe abordări conceptuale și teoretice cu privire la Revoluția franceză (Soboul, Tocqueville, Cochin), pentru a o purifica de interpretările ideologice marxiste, radicale de dreapta ori conspiraționiste. Spre deosebire de abordările care puneau accentul exclusiv pe „ruptură”, „discontinuitate absolută”, el insista în plus asupra aspectelor de continuitate. El punea în evidență atât dimensiunile idealurilor liberale, construcției democratice, cât și pe acelea legate de iacobinism ca „matrice a totalitarismului” (în acest ultim sens, exista o continuitate între iacobinism și bolșevism). Revoluția bolșevică a fost însă un divorț absolut față de dimensiunile liberale și democratice ale Revoluției franceze.

 

Fiecare vede altceva!

Prin contrast, se poate spune că, la un secol după evenimentele din 1917, Revoluția bolșevică nu s-a terminat. Revizioniștii de stânga și dreapta, conspiraționiștii și nostalgicii continuă să interpreteze ideologic evenimentele de atunci. Grav este că majoritatea revizioniștilor sunt ignoranți, pentru că nu știu nici măcar ceea ce s-a petrecut în primele trei decenii de la cucerirea puterii de către bolșevici. Incultura nu este însă o scuză în epoca accesului nelimitat la informație; în aceste condiții, ignoranța devine prostie. Ignoranții nu cunosc nici bibliografia istoriografică de calitate, nici sutele de mii de documente publicate după prăbușirea URSS. Pentru că orice om cinstit care află faptele despre realitatea istorică nu are cum să mai rămână un apărător al comunismului, al Revoluției bolșevice, al lui Lenin, Troțki, Zinoviev, Stalin, al tuturor acoliților care au comis crime împotriva umanității și au îngropat orice urmă de decență din marxism. Nici măcar Vladimir Putin nu mai repetă clișeele pe care le spunea acum un deceniu despre înaintașii sovietici. Cel mai grav este însă când aceștia cunosc o parte sau întreg adevărul, dar fie nu-i înțeleg semnificațiile, fie refuză să le recunoască.

Aici este vorba despre ceva mult mai grav decât lipsa onestității. Așa cum a fost vorba despre ceva mult mai grav cu comuniștii ajunși la putere. Când documentele secrete îți arată faptele, nu mai poți să spui fără să te discreditezi ca în titlul unui thriller de succes – Fiecare vede altceva.

Au existat mari gânditori marxiști și istorici comuniști, care, după ce au înțeles ce este comunismul, au scris opere magistrale de teorie politică, filosofie politică, istorie în care au analizat și explicat cauzele dezastrului comunist, precum și motivele pentru care un intelectual critic și/sau un om moral nu poate rămâne nici comunist, nici nazist. Orice duce la totalitarism este dăunător pentru umanitate, fie că vorbim de variantele profane (comunism sau nazism), fie de cele teologice. Am să dau doar două exemple. Primul este Leszek Kołakowski, autorul trilogiei Main Currents of Marxism. Al doilea este tot François Furet, autorul puternicului manifest Le Passé d’une illusion. Essai sur l’idée communiste au XXe siècle.

Observația lui Furet cu privire la natura moștenirii Imperiului sovietic (o supraputere care nu a încarnat o civilizație) este una dintre cheile privind moștenirea Revoluției bolșevice și marxismului în general. Modernitatea politică înseamnă consacrarea drepturilor universale ale omului și a libertăților individuale. Modernitatea înseamnă democrație, liberalism, stat de drept. În plan practic, obligă la doborârea oricăror regimuri politice devenit obstacole. Marxismul, comunismul în general au condus la încălcarea gravă a egalității, libertății, drepturilor omului, legalității. Ele s-au definit prin caracterul antidemocratic și antiliberal. Indiferent cât de nobil era scopul ultim propus, nu se poate face abstracție de mijloacele folosite. Valorile morale ale modernității nu pot fi sacrificate de dragul egalității economice, de altfel un deziderat imposibil de atins prin forță sau prin consens.

 

Cel mai mare fals din istorie

Radicalii de stânga tot vorbesc despre senzaționala „străpungere”, „ruptură” făcută de Lenin în istorie. În realitate, serviciile secrete militare germane și statul major ale armatei germane l-au trimis pe Lenin în Rusia, unde deja se petrecuse revoluția, căderea regimului țarist, cu misiunea de a-și destabiliza țara, de a o scoate din război, de a încheia pacea separat. Radicalii de stânga încă încearcă să păcălească opinia publică prin lansarea tezei că bolșevicii au demolat regimul țarist! Regimul țarist a fost demolat de Revoluția din 1917. Bolșevicii nu au demolat țarismul, ci doar l-au executat pe fostul țar, când nu mai era în funcție, împreună cu întreaga sa familie și cu servitorii! Lenin era un trădător de neam și de țară, pentru că asta înseamnă să lucrezi cu o putere străină împotriva intereselor propriei țări. El trebuia executat pentru trădare, dar a scăpat prin fugă. După lovitura de stat bolșevică, Lenin & Troțki au demolat democrația pentru totdeauna. Comunismul antidemocratic este ilegitim prin definiție. Lenin a creat primele lagăre de concentrare. Lenin și toți complicii săi au desființat pur și simplu statul de drept, iar meseriile de judecător, procuror, avocat, notar au fost desființate! În locul lor au fost instaurate tribunale revoluționare. Niciodată în istoria comunismului, puterea de tip sovietic nu a reprezentat interesele naționale. După instaurarea comunismului, niciodată nu a mai existat Libertate, niciodată nu a mai existat Egalitate, nici măcar în fața legii, iar Fraternitatea a fost doar un slogan propagandistic. Revendicarea regimurilor comuniste din deviza Revoluției franceze – Libertate, Egalitate, Fraternitate! – a fost cel mai mare fals intelectual din istorie. Este o ipocrizie să revendici azi această deviză pentru comunism. Iar lista minciunilor, manipulărilor, faptelor abominabile este atât de lungă! Oriunde au exportat comunismul, sovieticii nu au ținut cont de lege, statul de drept, drepturile omului, libertățile individuale, democrație.

Căderea regimurilor comuniste de tip sovietic a însemnat eliberarea a numeroase națiuni de sub opresiunea totalitară sau posttotalitară. „Revoluțiile din 1989”, precum și prelungirea lor, prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 au deschis noilor state perspectiva unei triple tranziții (către democrație, către capitalism, către statul de drept). Cu toate acestea, acel happy-end nu a însemnat sfârșitul poveștii (the end of the story). Comunismul încă mai oprimă națiuni sau chiar prosperă în Coreea de Nord, Cuba, Vietnam, China și Laos (de care mulți au uitat). Paralel cu bilanțurile comunismului sovietic decedat și cu dosarul neterminat al Procesului comunismului, încă mai trebuie monitorizat comunismul supraviețuitor (pentru că indiferent de ce va deveni, de modul în care se va reforma, crimele comise de regimurile genocidare nu pot fi prescrise; nici crimele comise de dictaturile de dreapta nu pot fi prescrise – vezi ce se petrece în Chile cu generalii implicați în crime).

Celebrarea unui secol de la Revoluția bolșevică este un prilej de evaluare atât a moștenirii marxiste, comuniste, socialiste, social-democrate, cât și a moștenirii gândirii conservatoare, liberale, libertariene. Extrema stângă și extrema dreaptă din zilele noastre sunt caricaturile acelor mișcări din perioada interbelică. Dar tocmai falsificaționismul și negaționismul, la care se adaugă incultura și lipsa de onestitate, facilitează renașterea acestor mișcări în Europa, Eurasia și în alte părți ale lumii.

 

Potențialul revoluționar al stângii s-a fâsâit

Actuala stângă mondială a încetat în ultima jumătate de secol de a mai fi creativă, ceea ce o împiedică să găsească soluții pentru contracararea derapajelor grave ale diferitelor forme de capitalism ori pentru criza profundă prin care trec democrațiile pe plan mondial. Potențialul revoluționar al stângii s-a fâsâit. Nici dreapta nu stă mai bine, iar eșecul adaptării la rapida transformare a lumii se poate vedea din dezastrul Fenomenului Trump din America (precum și din alte exemple care merită analizate separat). Falimentul intelectual al stângii se vede în încercarea de a găsi soluțiile pentru actualele crize capitaliste și democratice în opera lui Karl Marx sau în scrierile marxiștilor din generațiile următoare, chiar de bună calitate. Or, acele scrieri sunt demodate, irelevante pentru actualul timp istoric. Rețeta sigură pentru eșecul politic în actuala lume este să agiți din nou imperativul abolirii proprietății private (care este fundamentul economic al libertății individului), al naționalizării corporațiilor multinaționale sau sloganele populiste ale luptei împotriva celor foarte bogați (eventual, cu îndemnul confiscării averilor acestora). Iar interpretarea în continuare a istoriei ca luptă între clasele sociale este hilară în condițiile în care baza socială a politicului s-a modificat radical în lumea întreagă. Încă dinainte de „revoluțiile din 1989” și de prăbușirea Uniunii Sovietice, marxismul fusese invalidat ca teorie universală a dezvoltării politice și economice.

Există conflicte puternice, noi tendințe, fenomene în această lume, pentru care vechile ideologii, doctrine, partide politice nu au soluții. De pildă, conflictul dintre sunniți și șiiți, terorismul, migrațiile, încălzirea planetei, conflictele religioase (dintre budiști și islamici sau dintre chinezi și islamici) și etnice (vezi statutul kurzilor în Iran, Irak, Turcia, Siria). De fapt, lista este mult mai lungă, dar ideea este că relevanța lui Marx (ori a lui Burke) s-a diminuat considerabil în noua lume. Capitalismul de azi nu mai poate fi nici înțeles, nici demolat cu ajutorul unei scrieri precum Das Kapital.

În oglindă, diversele fațete ale conservatorismului sunt depășite de rapiditatea cu care se schimbă – sub impactul noilor tehnologii, al descoperirilor științifice – societățile, relațiile dintre state, actorii nonconvenționali, raporturile dintre marile puteri, statutul individului. Un singur exemplu. Proiectul neoconservator de democratizare a întregii planete, în particular a Orientului Mijlociu, a eșuat tragic după invadarea Afganistanului și Irakului. Primăvara arabă a provocat probleme mai mari în zonă decât cele pe care le-a combătut.

Proiectul bolșevic/sovietic a eșuat aproape oriunde a fost testat în Orientul Mijlociu, în India, nordul și centrul Africii, America Latină, Asia de Sud-Est. De mai bine de două decenii, toate statele care au experimentat forme de socialism/comunist (oricât de soft) au probleme cu readaptarea la modernitate. Moștenirea Revoluției bolșevice se șterge greu. Memoria istorică se șterge însă mai ușor. Pentru că numai amnezia poate explica de ce mai există încă minți seduse de ideea reluării catastrofalei inginerii politice comuniste.

Sursa foto: Crestin Ortodox

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe