„The anti-sexual harassment cultural war”

Esther Metatron Publicat la: 20-12-2017

Pe 27 noiembrie 2017, prestigiosul institut de sondare a opiniei publice Rasmussen Reports a publicat rezultatele unui sondaj privind scandalul agresiunilor sexuale declanșat de cazul Harvey Weinstein. A fost unul dintre cele trei institute de profil care nu au dat-o în 2016 drept câștigătoare sigură pe Hillary Clinton. Sondajul are o singură întrebare: Is sexual harassment of women a bigger problem in America today, or is the media just covering it more than it has in the past? Răspunsurile au fost clare, doar 26% dintre votanții americani cred că hărțuirea sexuală a femeilor este o problemă mai mare în America de astăzi decât în trecut; în schimb, cei mai mulți dintre americani, adică 68%, cred că media acordă mai multă atenție subiectului decât în trecut.

După cum au arătat-o și alte sondaje de opinie din întreaga lume occidentală, dar de fapt după cum se știe de vreo câteva decenii încoace, de când termenul a intrat în circulație, problema hărțuirii sexuale este o dimensiune constantă a vieții sociale moderne.

 

În România, hărțuirea femeilor este o problemă mult mai gravă decât în restul Europei

Studiile de antropologie, istorie, istoria mentalităților arată că hărțuirea sexuală este o reminiscență a unor perioade îndelungate, prelungite până în trecutul apropiat, când abuzurile contra femeilor, bătăile, căsătoriile cu forța sau aranjate de familie, discriminările, violurile, sclavia sexuală nu erau nici măcar simbolic condamnate. Din lipsă de spațiu, nu voi cita aici pe larg datele a nenumărate sondaje privind situația actuală, dar dintr-un sondaj BBC recent reieșea că jumătate dintre femeile britanice și o cincime dintre bărbați fuseseră hărțuiți la locul de muncă sau la școală/universitate. 63% dintre femei nu au raportat acest lucru nimănui. Iar un sondaj din 2014 făcut în toată Uniunea Europeană (de către Fundamental Rights Agency) dezvăluia că mai mult de jumătate dintre femeile care trăiesc în acest spațiu au „experimentat” cel puțin o dată hărțuirea sexuală după vârsta de 15 ani. Studiul făcut atunci sublinia că era vorba de femei din toate generațiile și profesiile (de pildă categoria manageri, avocați, medici).

În lumea nonoccidentală, hărțuirea sexuală este mult mai gravă, fiind corelată cu un nivel extrem de înalt al violenței împotriva femeilor (ca și a copiilor). În România, deși se estimează că cifrele privind hărțuirea sexuală și violența domestică (împotriva femeilor și copiilor) sunt subraportate, numărul femeilor omorâte în bătaie în fiecare an este enorm. Prin urmare, este o mare ipocrizie din partea autohtonilor care scriu despre subiect și ironizează realitățile din America, unde pedepsele sunt mult mai aspre, iar legea se aplică. În spațiul carpato-danubiano-pontic, hărțuirea femeilor este o problemă mult mai gravă (și mai tolerată) decât în restul Uniunii Europene ori în America, deși în sondajele de opinie procentul femeilor care o recunosc este mai scăzut (altă ipocrizie). Este o ipocrizie similară cu cea manifestată în criticarea situației homeless din citadele Lumii Noi, în condițiile în care România a dobândit o faimă negativă pentru „copiii străzii”, iar în America nu există așa ceva (cei fără adăpost sunt doar adulți). Prin urmare, este un pseudocomplex de superioritate.

 

Alegerea lui Trump a contribuit la radicalizarea mișcărilor feministe

Doar cu abordarea normativă (cum trebuie să fie) sau doar cu abordările de tip political correctness nu se câștigă mare lucru în planul înțelegerii și nu se câștigă mai nimic în planul soluțiilor. Contează analiza fenomenului, înțelegerea cauzelor sale și mai ales politicile puse în practică (policies) pentru a-l combate. Ca să dau un exemplu, în US Senate, succesoarea lui Hillary Clinton din statul New York, democrata Kirsten Gillibrand, a promovat recent aspre proiecte legislative privind discriminarea, hărțuirea și abuzul împotriva femeilor care lucrează în armată și campusurile universitare. The New York junior Senator duce și o campanie susținută împotriva „sexual misconduct in Congress”. În mod simptomatic, senatoarea este privită drept una dintre posibilele contracandidate ale lui Trump pentru alegerile prezidențiale din 2020 (în caz că actualul președinte va urmări un al doilea mandat). Or, alegerea ca președinte al SUA a unui personaj cunoscut pentru sexism, misoginism, mitocănie, el însuși acuzat că ar fi fost implicat în numeroase cazuri de hărțuire sexuală, este unul dintre factorii care au contribuit direct la radicalizarea mișcărilor feministe, iar indirect la amploarea scandalului care ia amploare.

 

Actuala revoluție este de fapt o contrarevoluție

În raport cu revoluția sexuală de acum o jumătate de secol, actuala mișcare antihărțuire este o contrarevoluție. Ceea ce nu înseamnă că este retrogradă. În raport cu revoluția bolșevică din 1917, revoluția maghiară din 1965 și revoluțiile din 1989 au fost contrarevoluții. Și nu au fost retrograde.

În anii ’60, în Statele Unite ale Americii s-a declanșat ceea ce s-a numit The Sexual Revolution. A fost o mișcare de eliberare socială, avangardistă, un curent al contraculturii, parte dintr-o mișcare mai largă de emancipare, dar plină de ambiguități morale și dileme logice. Revoluția sexuală s-a petrecut în momentul maturizării generațiilor apărute în urma exploziei demografice americane, cunoscută sub denumirea de baby boomers, și a făcut parte din marile curente counterculture (the Beat Generation, the hippie movement), care promovau consumul de droguri, muzica psihedelică și slogane precum Flower power, Make love, not war.

Revoluția sexuală a pus sub semnul întrebării status quo-ul, ipocrizia establishmentului, codurile comportamentale tradiționale cu privire la sexualitate, relațiile interpersonale, identitatea sexuală; „eliberarea sexuală” se referea la încălcarea tuturor tabuurilor prin acceptarea relațiilor sexuale din afara căsătoriei, în particular din afara căsătoriei heterosexuale, a relațiilor monogame, folosirea pe scară largă a metodelor contraceptive, legalizarea avortului, nuditatea publică (coperta albumului Unfinished Music No. 1: Two Virgins cu John Lennon și Yoko Ono complet dezbrăcați; miile de tineri naked de la Festivalul Woodstock 1969, la concertele din Hyde Park), practicarea sexului explicit (Blue Movie regizat de artistul plastic Andy Warhol, unul dintre promotorii pop art), în public, în media, în filme, promovarea pe scară largă pornografiei (cu răspândirea precum ciupercile a barurilor de striptease și a cluburilor cu animatori/animatoare, cu vânzarea la liber a unor reviste precum Playboy, Hustler, care promovau pornografia și nudul ca forme artistice de exprimare, cu deschiderea de sex shops), a sexului premarital, chiar la vârste fragede, a sexului oral (celebrul film pornografic Deep Throat, devenit a pop culture reference și imitat de generații de tineri), anal, a sexului în grup, a vestimentației minimale (miniskirt, bikini, toplessness) și a cultului fotomodelelor, a homosexualității (San Francisco a devenit the gay capital of the world) și formelor alternative de sexualitate. C(ontrac)ultura pop-rock era în plină explozie, iar sutele de noi formații și interpreți (de la The Beatles la Led Zeppelin, de la Rolling Stones la Deep Purple, de la Jimmy Hendrix la Frank Zappa) impuneau la nivel mondial coduri de comportament complet eliberate de tabuuri.

Trebuie spus și repetat, noile comportamente nu erau neapărat noi. Revoluția sexuală nu a inventat niște comportamente de care nimeni nu auzise, ci le-a acordat maximă vizibilitate, le-a încurajat să încalce fățiș vechile tabuuri. În locul ipocriziei behind close doors, direct on the center stage. A fost o revoluție a sincerității, cu multe exagerări.

 

Scandalul Harvey Weinstein, o parte a The Cultural War

În mod complementar, chiar înainte de anii ’60-’70, în strânsă legătură cu civil rights movement, a luat o deosebită amploare „mișcarea de eliberare a femeilor” (women’s liberation movement), secondată de mișcările pentru LGBT rights. Atunci s-a declanșat ceea ce americanii numesc The Cultural War, din care Scandalul Harvey Weinstein este doar o parte. Mișcarea de eliberare a femeilor a întâmpinat cu entuziasm și a primit noi impulsuri din partea revoluției sexuale. Împotriva mișcării de eliberare a femeilor, cu toate mișcările asociate, derivate, împotriva revoluției sexuale, s-au declanșat puternice contrarevoluții conservatoare, iar tot felul de curente creștino-puritane au reînviat (cam cum se întâmplă la noi o jumătate de secol mai târziu cu populista Coaliție pentru Familie). Marea diferență dintre mișcarea feministă și cele conservatoare este că feministele au acceptat și încurajat eliberarea sexuală, minoritățile LGBT, dreptul la avort, contracepție, vestimentația liberă. Faptul că femeile puteau acum să se exprime liber, în aceeași măsură ca bărbații (asta însemnând și să poarte orice vestimentație voiau), a însemnat că toate acuzațiile de abuz/hărțuire din trecut puteau să fie condamnate acum, mai degrabă decât îngropate sau reduse la tăcere și de aici toate scandalurile din ultimele decenii, inclusiv cel din prezent. 

 

The Women’s March, cel mai mare protest din istoria Americii

Războiul cultural a continuat vreme de decenii (și va mai continua), cu victorii temporare ale mișcării pentru emancipare; s-a intensificat în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2016, iar alegerea ca președinte a lui Donald Trump (susținută de milioane de voturi) a fost percepută drept cea mai severă înfrângere, ceea ce a dus la radicalizare. A doua zi după Inauguration, pe 21 ianuarie 2017, la Washington, D.C. și în numeroase alte orașe, s-a desfășurat The Women’s March, de fapt marșurile pentru drepturile femeilor (precum și pentru toate drepturile ori minoritățile ofensate de Trump). A fost cel mai mare protest (desfășurat într-o singură zi) din istoria Americii, după cum au apreciat political scientists. Conform estimărilor, între 3,3 și 5 milioane de protestatari au ieșit pe străzile din America (Los Angeles – 750 000; Washington D.C. – 500 000; New York, Boston, Chicago, Seattle etc), iar în semn de solidaritate în orașe din lumea întreagă, de la Londra până în Bagdad, pe toate continentele, inclusiv în Antarctica.

Revoluția sexuală americană a trimis unde de șoc în întreaga lume, chiar și în autarhicele țări totalitare (sau posttotalitare) comuniste. În epoca Internetului, a avut loc o adevărată explozie de site-uri sexuale, pornografice, care facilitează legăturile sexuale cu necunoscuți, căsătoriile fetelor și femeilor din țările sărace (inclusiv cele foste comuniste) cu bărbați din țările bogate ș.a.m.d. Ceea ce era avangardă a revoluției sexuale în anii ’60-’70 a ajuns la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI să fie mainstream. Cultul nudității, sex-appeal-ul, aluziile sexuale, sexul explicit, abundă în filme, seriale, clipuri muzicale, reclame comerciale, iar uneori pătrund în lumea minorilor, a copiilor (de unde și numeroasele restricții de vârstă aplicate preventiv). Una dintre cele mai mari controverse, care durează de la revoluția sexuală încoace, este legată de problema responsabilității. Pentru feministe, a afirma (precum a făcut-o actrița Angela Lansbury) că femeile atrăgătoare „must sometimes take the blame” pentru hărțuirea sexuală, este de neacceptat, este sexism. Ideea că uneori vestimentația sexy și comportamentul provocator al femeilor atrăgătoare incită anumite reacții este argumentul favorit al violatorilor și al celor care practică hărțuirea sexuală. Violatorii rămân violatori, indiferent de modul în care femeile se îmbracă și se comportă, ei trebuie pedepsiți aspru; dacă o serie de adolescenți și bărbați interpretează vestimentația și comportamentul fetelor și femeilor care vor să arate bine drept provocări, invitații, ei trebuie (re)educați. Iar dacă nu le respectă pe femei (și încalcă legile) trebuie aspru pedepsiți.

 

Eliberarea sexuală a produs efecte contradictorii și confuzie

Revoluția sexuală din America a provocat efecte de bumerang, iar în războiul cultural început acum câteva decenii s-a produs parțial o revenire la mentalitățile puritane ale primilor coloniști și „părinților fondatori”. Ceea ce a fost o eliberare a moravurilor sexuale și o încălcare entuziastă a tabuurilor a devenit socialmente de neacceptat și poate avea efecte penale grave. Este o ilustrare clară a tezei susținute de sofiști (și combătută de „personajul” Socrate și de Platon) cu privire la caracterul convențional (nu natural) al legilor, normelor. Mai mult, este o dovadă vizibilă privind ipocrizia societăților moderne.

Eliberarea sexuală a produs efecte contradictorii și confuzie, nu numai în America, ci și în întreaga lume. Promovarea permisivității sexuale a produs efecte durabile în capul multora, mai mult la băieții, dar și la fetele din contingentul baby boomers, consumatori de droguri, muzică psihedelică, experimentatori în domeniul sexual. Câteva decenii mai târziu, băieții și fetele din generația baby boomers au ajuns să conducă America. Atât Bill Clinton, cât și Donald Trump sunt născuți în 1946. Prin urmare, au trăit din plin anii ’60-’70. În cazul lor, s-a văzut clar că au fost marcați de revoluția sexuală de care s-au bucurat cei mai mulți dintre tinerii acelor generații. Ulterior, comportamentul sexual emancipat încurajat de revoluția sexuală a devenit politically incorrect. Foștii experimentatori ai libertății sexuale nelimitate au devenit părinți, apoi bunici, iar în noile ipostaze au socotit că revoluția sexuală este dăunătoare copiilor și nepoților lor.

 

Anita Hill, un caz emblematic

Contracararea revoluției sexuale și a altor tendințe care au încurajat perpetuarea permisivității sexuale, face parte dintr-o tendință istorică majoră a emancipării femeilor în societățile moderne. Comportamentul abuziv al unor oameni puternici sau influenți ori celebri nu era chiar un secret. Frica, pasivitatea, complicitatea explicită sau implicită, au încurajat fenomenul hărțuirii sexuale, mai ales în cercurile elitei politice, financiare, mediatice, cinematografice, intelectuale. Iar când anumite persoane au denunțat fenomenul, rareori au existat repercusiuni. A fost emblematic cazul din 1991, când avocata și profesoara Anita Hill (acum la Brandeis University) l-a acuzat pe judecătorul federal Clarence Thomas, care fusese nominalizat de către președintele Bush Sr. ca judecător la Supreme Court of the Unites States, de sexual harassment. După audierile din congresul american, unde A.H. a depus mărturie, senatorii au votat cu 52 la 48 în favoarea nominalizării sale, iar C.T. este și azi în continuare în funcție. După intensificarea scandalului în 2017, este greu de anticipat cum s-ar vota azi.

În revoluția sexuală, totul era permis.

Din mai multe puncte de vedere, moștenirea revoluției sexuale a fost și rămâne actuală, în fiecare generație. S-a produs însă la nivel social o respingere a nenumărate consecințe ale revoluției sexuale, adeseori inițiată chiar de cei care au experimentat-o. Dar nimeni nu a fost vreodată în stare să mai spună în mod clar ce este permis și ce nu este permis.

 

Notă privind terminologia: Am păstrat anumite cuvinte, sintagme, expresii în limba engleză pentru că reprezintă deja branduri lingvistice consacrate, care desemnează fenomene afirmate în lumea anglo-saxonă.

Sursa foto: Forget Growing Up

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe