Târgul de moarte

Ioana Scoruș Publicat la: 20-12-2017

Acolo, la marginea vieții, se organizase un târg de carte

Acolo, cu un ultim tren, am ajuns în dimineața cu moarte

Scrâșnea luminos pe cerul albastru de viață

Moartea, îmbrăcată în cărți, scrâșnea un soare înșelător, de gheață

Dar ne era atât de cald căci pe stradă oamenii încă respirau flori și verdeață

Iar copiii încă înălțau baloane ținute de ață

 

Eram ultimii romantici ai unui secol îndrăgostit de rapiditate

Eram ultimii amorezați de fragilitate

Pășeam, pe potecile înguste dintre rafturile cu cărți, ca niște holograme

                                                                                                             zâmbitoare

Pe lângă noi, în viteză, treceau mari trenuri marfare

Își lăsaseră la porți încărcăturile dense, ucigătoare

Iar acum, vaporoase și fără să știe, cumpărau cărți de hârtie

Cărți viitoare

Cărți pentru eternitatea cea mare

Cu viața atât de asemănătoare

 

Pe tine te mai zărea, când și când, câte o entitate

Pe mine creșteau lent candelabre de flori uitate

Îmi era atât de frică, atât de frică să nu te pierd printre etajere

Din ele, tot mereu, îți făceau năvalnic cu mâna alte mistere

Așa se-nvârteau cuvintele în cărțile late

Încât respirațiile îmi deveneau din ce în ce mai ciudate

O, tu râdeai, zâmbeai la câte o entitate

Și nimeni nu știa că moartea e-n fiece carte

 

„Nu ți-e cald?”, te-am întrebat disperată

„Nu asta contează, oh, asta chiar nu mai contează”,

Mi-ai răspuns cu o voce plină de viață dar ponderată

Și ai zâmbit într-un fel foarte erotic, foarte sexos

De parcă din moarte deja erai scos

Și plin de viață mi-ai luat-o înainte

Pe poteca fără morminte

Tot priveai înapoi să vezi dacă te urmez

Alergam după tine, voiam să fumez

Degete lungi te tot ademeneau din etajere

Cărți care vorbeau despre marea trecere, despre marea tăcere

Imperturbabil și vesel erotizai totul în jur

Până și mărfarele mari, lungi, fără fum

Și moartea o erotizai fără frică

Erai eroticul însuși, compulsiv, cu fața lirică

Te urmam înnebunită de teamă, de dor, de jale

Printre mărfarele verticale

Nu mai exista spaimă care să te țină alături

Pe vremuri te țineam în calde și pufoase moi pături

 

Și pentru că tocmai se terminase frica

La standul cu cărți de iubire nu se mai vindea nimica

Dar fete cu șaluri din mătase sclipitoare

Îți dădeau ocol, visau să devină scriitoare

Credeau că deții un secret anume, poate misterul

Prin care se păcălește, veșnic zâmbind, eterul

Însă la tine era caracterul

Și nimeni nu înțelegea asta, nimeni, doar eu alergând din ce în ce mai ostenită

După ființa ta mare de iubire năucită

Voiam doar să te opresc într-o cafenea, într-o haltă

Să nu obosești și tu de atâta iubire nemoartă

Pe care-o târai pe sub vastele cupole

Ca prin metropole, ca prin acropole, ca prin necropole

 

Dar tu nu oboseai niciodată

De fiecare dată viața era o nouă fată

O nouă carte, o nouă singurătate

O nouă altă și altă jumătate

Până și cărțile le înviețuiai cu atâta bunătate

Cu atâta nemaivăzută candoare, cu atâta sinceritate

Transformasei târgul de moarte în târg de carte

Geanta îmi era goală, geanta cu pașapoarte

Nu știam cum să merg după tine mai departe

 

„Ne-om întâlni într-o zi la o cafea”, mi-ai spus și mi-ai dăruit floarea

Și am rămas, brusc, pe dinafară, eu, Ada și ardoarea

 

 

* * *

Dar târgul de moarte nu se încheiase

Am băut o cafea cu moartea în oase

Am fumat câte două țigări deodată

Și-am început să te caut prin târg, prin lumea toată

Potecile spre cărți se istoviseră

De-atâta umblet unii muriseră

Mergeau cu cărțile-n brațe, transparenți și goi

Se auzeau, din standuri, sunete moi

Cohen ne sfâșia sufletele din viața de-apoi

Din ce în ce mai disperată

Am început să răsfoiesc compendii de artă

M-am gândit că doar într-o carte de dragoste-ai putea fi

Una cu ciudate grafii

Pe care nimeni n-ar fi știut s-o citească vreodată

Căci ar fi fost o carte decedată

 

Doar iubirea mă mai ținea, doar ea

Și Cohen cântând pentru dragostea mea

Împreună cu el am plecat prin târgul de carte din nou după tine

Mă clătinam, mă cutremuram pe patine

Numai dragostea și vocea lui Cohen m-ajutau

De sub cupole îngeri în străveziu și mov de mine râdeau

Într-un târziu am priceput că ei calea spre tine-mi arătau

 

La capătul zilei, la capătul târgului de carte te-am aflat

Veneai după mine, așa mi-ai spus, „Liuba, pe unde-ai umblat?”

Noaptea începuse deja să respire puternică, grea

Oamenii aveau teancuri de cărți și ochi de catifea

Erai ușor speriat, doar ușor, erai și obosit

„Mai am o lansare, una singură, Liuba, mai am de găsit”

Ți-am spus: „Stai liniștit, Cohen ne va însoți

Până la lansarea din ultima zi

Stai liniștit, iubirea ne va păzi”

De astă dată te-am luat de mână, din prevedere

Îmi spusesei „Liuba” și asta mi-a dat încredere

De-acum știam că nu mai conta dacă-i târgul de carte sau târgul de moarte

Știam că, orice-ar fi, de-acum nimic nu ne mai desparte

Ne-am luat după Cohen și am ajuns la o cafenea cochetă

Am ales o masă discretă

Fotolii crem, un nesperat de alb crin în vază

Ce glume mai face viața! Tocmai un crin în amiază

Pâlpâind cald, respirând când lumina oftează

Atâta iubire ce-n juru-i pulsează

 

Și, dintr-o dată, privindu-te fericită

Mi-a venit să mă-ntreb; „Ce caut eu aici, ilicită

Cu Ființa Mare, la târgul de carte

Care mai întâi a fost târgul de moarte?”

Nu știu cum ai făcut, dar ai ghicit și mi-ai spus

Și asta m-a-ntristat și m-a-ncântat nespus:

„Tu vrei iubire, eu vreau iubire

E atât de simplu, Liuba, e o despăgubire”

Iar eu stăteam singură în cizmele negre, frumoase

Cu dragostea plutindu-mi fierbinte prin oase

Și atât de rușinată că venisem să cer dragoste

Dragostea ca o mare, imponderabilă pacoste

Dragostea ca un crin alb într-o glastră

Ca o cafea aromată și tare pe masa noastră

Dragostea ca o carte de poezii scrise-n rai

Dragostea ca un incandescent vătrai

 

Acolo, sus, la cafeneaua atât de discretă

Dragostea devenise teribil de concretă

Ca un stilet lucind cald și pervers sub cupola uriașă

Ca o cenușă, ca o albă cămașă

Ca o esență, teribilă și groasă

Ca o omidă păroasă

Ca un fluture despletit și pletos

Ca un anotimp secetos

Și dintr-odată am realizat că târgul de moarte

Pe care-l tranformasei în târgul de carte

Era, de fapt, târgul de dragoste-amară

O ultimă haltă, o ultimă oară

O ultimă vară, o ultimă seară

Da, da, o ultimă scară

 

Devenise atât de logic, atât de lămurit

De ce alesesem să emigrez spre apus și nu spre răsărit

De ce erai atât de alergat și de obosit

De ce te-am găsit, de ce m-ai găsit

De-acum doar tu, Cohen și eu știam toate astea

Și imediat ai înțeles că descifrasem dragostea

În jurul nostru lumea rămăsese moartă, năucă și beată

Ca vânzătoarea de cafea, zăpăcită, paralizată

Care nu pricepea nimic, ne privea pur și simplu halucinată

I-ai cerut de trei ori la rând „Apă! Apă! Apă!”

Era atât de simplu dar nu putea să priceapă

Moartea-i sclipea de sub pleoapă

 

De-acum știam ce urmează să fac

Mi se părea un simplu fleac

E drept, unul pe viață și pe moarte

Un ultim fleac la târgul de carte

Calmă am scos „Ada sau ardoarea” din plasă

Și am așezat-o, cuminte, pe masă

Cohen cânta I’m your man sub lumina albastră

Când tu ai spus: „Fie acest cântec amuleta noastră”

 

De-acum aveam dragostea, Amuleta și nici un pământesc viitor

Dar să nu uităm că tu erai scriitor

„Liuba, hai să mergem la ultima lansare

Face parte din cele necesare”

Și-am plecat fericită ca și cum eu eram scriitoarea

Și-am lăsat, intenționat, pe masă, Ada și ardoarea

Sursa foto: Jean-Marie Cartereau

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe