Fantă. Lirică engleză (Proiect de antologie critică engleză)

Paul Vinicius Publicat la: 31-07-2017

Alan Kaufman

Cel mai trist om de pe Pământ

 

…nu și-a bătut capul despre cum de l-a simțit ploaia

ca și când ar fi plecat pentru ultima oară

de acasă

 

Tocindu-și călcâiele

în căutarea femeii

din visele lui,

dar neînțelegând niciodată

că viața este ea însăși o femeie

 

Care locuia într-un oraș

în care tristețea era ilegală

și în care polițiști rânjind

îi bifau chipul

așa de des

încât își pierduse licența

de a mai putea plânge

 

Cel mai trist om

de pe Pământ

acorda chitări

dar nu știa să cânte la ele,

a înșelat fiscul

neplătindu-și datoriile,

a avut o copilă

care credea că-l recunoaște

în toți străinii

dar care nu l-a recunoscut

când s-au aflat

față în față

 

L-am întâlnit o dată

într-un bar

închinând un păhărel

în sănătatea lui

cu privirea fixă, într-o oglindă

 

Venise în sud

ca să-și mai încerce o dată

norocul

 

Era un

Mozart de tăcere

 

 

Rupi Kaur

(primul băiat care m-a sărutat)

 

când primul băiat care m-a sărutat

mi-a fixat umerii jos

ținându-i ca pe ghidonul

primei biciclete

pe care a călărit-o vreodată

aveam cinci ani

 

iar el mirosul

foametei pe buze

căpătat de la

taică-său care se înfrupta din maică-sa la 4 dimineața.

 

el a fost primul băiat

de la care-am învățat că trupul îmi era

pentru a-l da acelora care-l voiau

ca să simt ceva

mai puțin decât deplinul

 

și – dumnezeule –

m-am simțit la fel de goală

precum maică-sa la 4:25 a.m.

 

 

Anna Journey

Găsesc o fotografie online a unei vulpi
împăiate fotografiată în fața unei canapele
gri, model Paisley, în flăcări, abandonată
într-un câmp de ierburi târâtoare

(după lucrarea fotografică Vulpe, 2004, a lui Jody Fausett)

 

Dacă ar fi fost o născocire a insomniei, tapiseria

canapelei arzând ar fi fost a mea –

verzuie ca mazărea – iar vulpea

 

moartă, cu piciorul drept ridicat,

ar fi fost un coiot texan

jerpelit. Nu-mi spune

 

să beau un ceai de mușețel

ca pe un remediu adecvat. Ce am

primit este umiditate

 

fierbinte așa cum măduva

își urmează drumul ei lent prin

vopseaua albastră din baie,

 

absorbind însemnele ferestrelor

netede și slabe

precum caprifoiul. Mă lupt

 

iar cu dorința de a-i scrie

fotografului din Dawsonville,

Georgia, ca să-l întreb dacă și el

 

obișnuiește să se așeze la oră târzie într-o verandă adevărată

sorbind ceva acidulat. Noaptea,

ca un fitil. Vreau să văd dacă

 

va porni în curând la volan către Houston

cu un bidon cu benzină și o vulpe roșcată, înghețată,

alături, în postura

 

unui piroman. Pentru a vedea dacă știe

cât timp arde o noapte

când îi dai foc.

 

 

Enid Dame

Femeia cu trup de apă

 

Femeia cu trup de apă

trăia la marginea camerelor,

știa când să se retragă.

 

Femeia cu trupul de apă

a venit în Brooklyn

și a umplut fiecare subsol.

 

Femeia cu trup de apă

își lăsa întotdeauna imaculați, la plecare,

iubiții.

 

Femeia cu trupul de apă

nu pretindea nimănui s-o priceapă,

considerându-se delicată precum ceața,

 

o dimineață perlată de ploaie, o ceață dulce, violacee.

Fiindcă atunci când lovea acoperișurile,

străpungea fundațiile,

năvălind din țevi,

știa că-i toată numai iubire.

De ce nu și-ar fi dorit-o oamenii?

 

Femeia cu trup de apă

nu era analitică.

Știa doar trei lucruri:

 

Nu ar fi putut da legi împotriva ei.

Nu o puteau declara inofensivă.

Și nici nu ar fi putut exista fără ea.

 

Femeia cu trupul de apă

ar putea electrifica sau îneca

un oraș.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Nu aș putea spune cu exactitate dacă editurile organizează angajat, dar într-o manieră subtilă o ripostă la adresa tensiunilor...
„Suferă de o cronică lipsită de umor și de absența radicală a spiritului autocritic”; „e statuar, inflexibil,...
Institutul francez din Iași a găzduit, la mijlocul lunii iulie, un eveniment expozițional inedit pe scena de artă vizuală locală...
Expoziția Iași – Capitală regală, dispusă pe simezele Muzeului Municipal din Iași în perioada iunie-iulie...
Deși nu s-a aflat printre filmele premiate anul acesta la TIFF, filmul lui Marc Crehuet El rei borno (Regele cu un...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral