„Visează androizii oi electrice?”

Angelo Mitchievici Publicat la: 20-10-2016

Lo and Behold: Reveries of the Connected World, cel mai nou film al lui Werner Herzog, constă într-o uluitoare explorare a lumii internetului, pe care nu o face în calitate de specialist, ci de modest „user”. Festivalul Astra a consacrat una dintre cele mai provocatoare secțiuni acestei teme, „Cetățeni ai lumii online”, cu filme precum Facebookistan al lui Jakob Gottschau sau Down the Deep, Dark Web al lui Duki Dror și Tzachi Schiff. WEB, Blogosferă, Facebookomanie etc., tot ce ține de această lume alternativă este tratat în cele trei filme cu studii de caz tulburătoare. Să ne întoarcem însă la Herzog. Cartea de vizită cinematografică a regizorului este impresionantă.

Nu e loc pentru detalii aici, astfel încât curiozitatea legată de abordarea lui e cum nu se poate mai legitimă. Și într-adevăr, Herzog a partajat filmul său în zece capitole, schimbând mereu perspectiva în încercarea de a cuprinde acest necuprins care ne înconjoară: internetul. În principal savanții au cuvântul, minți strălucitoare ale unora dintre cele mai avansate departamente din cadrul diferitelor instituții își prezintă punctul de vedere. Prin intermediul lor ca insideri se articulează o poveste fascinantă. Amuzant gestul profesorului Leonard Kleinrock de a scrie o ecuație complicată pe tablă, explicând ca la un seminar fiecare componentă aflată în joc. În mod evident nu înțelegi absolut nimic, în afara concluziei: cu cât sunt mai mulți membri în rețea, cu atât aceasta funcționează mai bine. Internetul își ia energia cu fiecare consumator care intră în rețea, îl alimentăm cu propriile noastre vieți introduse în burta acestui Leviathan. Imaginile mitice lipsesc din filmul lui Herzog – nici o referință la războiul informatic sau la trolli –, nu însă și parabolele.

Primul capitol se ocupă de istoria internetului, prezentând prin intermediul savanatului menționat mai sus primii pași în această aventură făcuți la University of Southern California, într-o sală modestă, în 1969, cu prototipul de rețea numit ARPANET. Primul mesaj ce urma să fie trimis era LOG. Suntem astăzi perfect familiarizați cu jargonul internautic, cu log in și log out. Mesajul era transmis între două „unități” și confirmat telefonic. Pe rând, litera L și litera O au ajuns la destinație. La litera G, internetul s-a blocat. LO este primul mesaj trimis în rețea. Unele capitole, precum The Dark Side of Internet, sunt ilustrate modest cu cazul unei familii, unde imaginile cu fiica decapitată în urma unui accident mortal au fost difuzate ca freak show și reality show pe internet. Prin urmare, ne avertizează Herzog, nu există o legislație suficient de evoluată care să împiedice un astfel de gest, pentru că posibilitatea de a controla internetul sub raport etic este foarte dificilă. Încă odată, nimic despre războiul informatic purtat de, spre exemplu, Rusia lui Putin, cu armate de trolli livrând propagandă toxică non-stop. Însă există capitole uluitoare, precum transformarea rețelei într-o formă de parteneriat livrat prin intermediul unui joc de construcție a unui model molecular, așa cum ne informează Adrian Treuille.

Perspectiva mi se pare amețitoare, aceea că se poate crea o solidaritate lucrativă în jurul unor sarcini importante pentru care nu dispui de angajați și la care fiecare dintre internauți poate contribui cu o bucățică, cu o „moleculă”. Posibilitatea de  recruta minți strălucitoare prin internet deschide câmpul inovației. Un profesor la Stanford care are 200 de studenți în sală, recrutați cu exigență diabolică și 160000 pe internet mărturisește că primii 412 cei mai buni erau dintre cei care îi urmăreau cursurile logați în rețea.

Există un spațiu alocat și hackerilor, iar unul dintre cei mai reputați își prezintă „realizările”. Un alt capitol este rezervat atacurilor cibernetice și pericolelor pe care le reprezintă, însă discreția celui intervievat lasă totul la nivelul unei discuții de principiu. Însă atacul dat de entitatea numită Titan Rain a reprezentat un șoc serios și un avertisment pentru sistem, arătând că nu există firewall imbatabil.

Capitolul despre adicție și despre mediile wireless reprezintă o pledoarie pentru folosirea cu măsură a internetului sau despre un rău ale cărui individualizări sunt prea puține pentru a face un serios studiu de impact. Fascinante pentru spectator rămân capitolele legate de viitorul internetului. Ideea principală pe care am auzit-o reformulată  de mai mulți savanți este că internetul dobândește autonomie în raport cu orice efort de a gestiona, de a controla activitatea în interiorul său. Mai mult, devine un instrument de putere politică, tensiunea dintre libertate și control suscitând reflecții tot mai intense.

Însă poate cel mai avansat punct al discuției îl constituie relația internetului cu inteligența artificială, de la Robocop la crearea unui ambient capabil să dialogheze, să empatizeze cu locatarul ei, ceea ce a adus în discuție și modelarea unor alte forme de socializare cu interfețe similare celei umane ale internetului. Unul dintre maeștrii ingineriei robotice prezintă o echipă de miniroboți care joacă fotbal, fiecare fiind autonom și procesând fiecare mișcare în funcție de datele de pe teren. Amuzat, inginerul spune că până în 2050 vor fi capabili să producă jucători de talia lui Messi sau Ronaldo. Însă cea mai futuristă ipoteză este aceea a unui internet care se visează pe sine, parafrază la celebra afirmație a lui Klaus von Clausewitz, autorul celebrei cărți Despre război, privitoare la „războiul care se visează pe sine”. Internetul ca un „ocean gânditor”, precum în Solaris al lui Stanislaw Lem? Poate că suntem deja acolo, o spune unul dintre savanți, dar acest lucru nu a devenit încă vizibil pentru noi, în timp ce internetul visează oi electrice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe