Grand Baz’Art, un festival cât o lume

Adina Scutelnicu Publicat la: 28-07-2016

Gisors, un orășel medieval din Normandia de Sus (Franța), a găzduit la începutul lunii iulie 2016 unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de artă singulară din lume, Grand Baz’Art. Artiști de pe cinci continente au „tulburat” liniștea celor aproximativ 11 000 de locuitori ai orășelului patriarhal, expunându-și lucrările în patru spații emblematice: Primăria din Gisors, La Salle des Fêtes, Château Fort (construit în 1095 din ordinul ducelui de Normandia și care a servit ca destinație finală Marelui Maestru al Ordinului Templierilor Jacques de Molay, în 1314) și Biserica „St-Gervais-et-St-Protais” (sanctuar a cărui construcție a fost inițiată în 1119 de Papa Calixte al II-lea, unul dintre fondatorii Ordinului Templului, și finalizată grație reginei Blanche a Castiliei). Fabuloasa aventură a Festivalului Internațional Grand Baz’Art a început datorită eforturilor unui mare pasionat de arta marginală, francezul Jean-Luc Bourdila, căruia i s-a alăturat în urmă cu patru ani, din dragoste pentru acest exploziv gen de artă, românca Oana Amaricăi.

 

Gisors nu este o destinație turistică. Pe străduțele înguste nu întâlnești magazine de suveniruri, nu-ți oferă nimeni stickuri pentru selfie, magneți de frigider sau alte mărunțișuri făcute să-ți amintească de trecerea prin Gisors și nu ți se vorbește în engleză. În tot ținutul există un singur hotel, probabil o afacere de familie, unde am reușit să mă cazez numai după ce recepționerul și-a schimbat outfit-ul de zugrav. Am fost extrem de surprinsă de mulțimea afișelor ce anunțau marele eveniment și de faptul că toată lumea luase la cunoștință că în oraș vor veni „artiștii”. Între 1 și 3 iulie însă, orășelul și-a jucat impecabil rolul de capitală mondială a artei singulare. Întâmplător sau nu, pe străzi au fluturat stegulețe roș-galben-albastre.

 

Fortăreața artistică străjuită de garguie

De la 24 de metri înălțime, câteva legiuni de garguie înrolate pe vremea cavalerilor templieri la Biserica „St-Gervais-et-St-Protais” străjuiesc orășelul Gisors. De-a lungul celor aproape nouă secole de serviciu religios, acești paznici au supraviețuit unui incendiu devastator, în 1124, și bombardamentelor distrugătoare ale celui de-al Doilea Război Mondial. Și-au făcut însă datoria: Gisors a fost protejat. A intrat în mileniul al treilea cu aceeași arhitectură medievală, dar cu un aer european contemporan și un primar în vârstă de 28 de ani (a fost ales în această funcție la doar 26 de ani), Alexandre Rassaërt, care a înțeles că e bine să pună orășelul pe harta internațională a artei. A acordat așadar tot sprijinul Festivalului Grand Baz’Art, aflat anul acesta la cea de-a VIII-a ediție. „Aș vrea să le mulțumesc lui Jean-Luc Bourdila și Oanei Amaricăi pentru curajul de a susține cu atâta forță această artă marginală un pic nebună, adesea surprinzătoare și întotdeauna exigentă și vă invit să împărtășiți cu noi aceste momente speciale de mare prietenie și de impresionante descoperiri artistice”, a menționat Alexandre Rassaërt în deschiderea festivalului.

 

O artă în ascensiune

Arta singulară, cunoscută și ca artă brută, marginală, outsider sau non-mainstream (ca să preiau termenul unui alt împătimit al genului, Randall Morris), este unul dintre genurile artistice aflate într-o puternică mișcare ascendentă. Realizată spontan, deseori de persoane fără pregătire de specialitate, dar sub imperiul celor mai autentice trăiri artistice, arta singulară a fost pe nedrept ostracizată. După cel de-al Doilea Război Mondial însă, arta brută a intrat în atenția specialiștilor grație artistului francez Jean Dubuffet, care a făcut cunoscute valențele deosebite ale acestui gen. În momentul de față, arta singulară intră în forță pe piața artei mainstream prin vigoare și autenticitate. „Artiștii marginali sunt de obicei persoane hipersensibile, care trăiesc într-o lume interioară și sunt deseori solitari, izolați de o lume ultramediatizată și expansivă. Asta le poate produce șocuri emoționale, uneori puternice, artiștii aflându-se între nevoia de legitimare și dorința de recunoaștere, între plăcere și trauma de a rămâne singuri prin creația lor. Nu există răspunsuri sau soluții, un artist nu poate rămâne artist fără dilemele sale”, este de părere Jean-Luc Bourdila. „Conceptele se adresează dialecticii și filosofiei, altfel spus, sunt destinate acelui moment în care un artist nu mai are nimic de zis cu mâinile și cu inima. Așa că le spunem artiștilor: nu vă schimbați! Vă iubim pentru felul în care sunteți: diferiți, sfâșiați, dar întotdeauna sinceri”, adaugă Oana Amaricăi.

Grand Baz’Art m-a șocat prin lucrări eminamente sincere, autentice. Începând cu excepționalele lucrări ale lui Roger Chomeaux (zis Chomo), artist marginal, poet, muzician și cineast, care a trăit timp de 40 de ani ca un eremit în pădurea Fontainebleau, și continuând cu ceilalți 17 artiști care și-au prezentat creațiile unui public surprinzător de numeros, lucrările au frapat prin franchețe și autenticitate. Juriul, din care am avut onoarea să fac parte ca jurnalist de artă al revistei Timpul, partener media al acestui eveniment, alături de scriitorul, istoricul de artă și curatorul Laurent Danchin, Françoise Monin (redactorul-șef al revistei Artension), bloggerul de artă marginală Sophie Lepetit, consilierul local în domeniul cultural Franck Capron și consilierul cultural independent Anne Puech, a acordat șapte premii, dintre care două au fost câștigate de artiști români. Premiul special al juriului a fost acordat artistului francez Jean-Luc Giraud, care, „din timiditate”, după cum mi-a mărturisit, a lucrat toată viața doar autoportrete; premiul categoriei „Umor” a fost câștigat de belgianul Stéphane Gillain, scriitor, poet, eseist, ilustrator și pictor; premiul pentru „Expresivitate” a revenit pictoriței naive Paraschiva Dumitru, o autodidactă discretă, care trăiește într-o mică fermă din România; la categoria „Dinamică” a fost premiat peruanul Gerardo Boza; la categoria „Culoare”, premiul i-a revenit marocanului Mostafa Ben Malek, pentru picturile năucitoare izvorâte din amintirile din copilărie, iar la categoria „Psihologie” a fost premiat tot un român, Marian Simon, pentru o serie de lucrări onirice, suprarealiste, dintr-o dimensiune bizară, atemporală. Arta Minei Mond, inspirată dintr-o lume proprie, a Evului Mediu și ezoterismului, a obținut premiul special al revistei Artension.

 

Et in Arcadia ego!

După trei zile de Grand Baz’Art, aveam să-i dau dreptate primarului Alexandre Rassaërt în privința „momentelor speciale de mare prietenie și de impresionante descoperiri artistice”. A fost una dintre cele mai calde și mai prietenești întâlniri artistice la care am participat vreodată. Am mâncat și băut vin frățește, amestecați, organizatori, artiști, jurnaliști, voluntari (familia portughezo-tunisiană Fekih care a susținut festivalul încă de la prima ediție) și oficialități. N-au existat partajări sau favoritisme, nici „mese oficiale”; nimeni n-a ezitat să-i ceară primarului solnița, dacă o avea la îndemână. Și n-am văzut nici urmă de lipsă de respect. Mi-am dat seama pentru prima dată că nu limbajul verbal înseamnă comunicare și, în ciuda faptului că invitații au venit de pe cinci continente, ne-am înțeles unii cu ceilalți într-un fel omenesc, misterios, ca înaintea ridicării Turnului Babel. Cumva, am înțeles cuvinte chiar și din filipineză și mi-au reușit niște pronunții pe care nu le-aș mai putea repeta nici cu ajutor specializat. S-au făcut lucrări pe loc, la două, patru sau mai multe mâini și a fost mai mult decât reconfortant să constat că latura ludică umană nu dispare și că oamenii se pot juca pur și simplu chiar și după vârsta de 70 de ani. Poate sună clișeistic, dar am să o spun ca pe o concluzie personală: arta leagă oamenii, transcende religiile, granițele, ierarhiile, valorile materiale, orgoliile și vanitatea umană.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe