Mihai Măniuțiu: „Spectacolul bun e cel care spune «da» vieții – și «nu» morții”

Dana Țabrea Publicat la: 12-07-2016

Director al Teatrului Național Cluj-Napoca, Mihai Măniuțiu este regizor, scenarist, scriitor, profesor. A regizat peste 100 de spectacole în țară și în străinătate, cu o estetică proprie, îmbinând onirismul și suprarealismul cu absurdul și grotescul. A generat veritabile poeme scenice pe texte proprii, abordând teme filosofice și punând în joc simboluri și mitologii dintre cele mai diverse. Latura simbolică a spectacolelor sale, poezia, filosofia se armonizează cu tendințele actuale ale teatrului (muzică live, varietate instrumentală, coregrafie). La Iași a mai montat Macbeth (2007), Aici, la porțile beznei (2010), Domnul Swedenborg vrea să viseze (2012), iar acum revine cu Goldberg Show, o adaptare după George Tabori de Anca Măniuțiu, un spectacol prezentat în avanpremieră pe 10 iulie 2016, urmând să aibă premiera oficială în toamnă.

 

Predați 3 luni pe an în Statele Unite. A contribuit această experiență la viziunea pe care v-ați format-o asupra teatrului contemporan?

În State, unde sunt distinguished professor la University of California, Irvine, mă concentrez exclusiv asupra pedagogiei – și îmi antrenez cei 20-25 de studenți în sensul performanței cerute de teatrele și televiziunile din SUA. Programul e dur și intens și abia dacă apuc să văd 2-3 spectacole în afara școlii.

 

Sunteți mai curând adeptul modelului american sau al celui continental?

Sunt adeptul teatrului pe care îl fac și care are referințe atât în cel american, cât și, mai ales, în cel european. Toată generația mea a ieșit, ca să zic așa, de sub mantaua lui Peter Brook. Apoi fiecare și-a ales drumul său. În ce mă privește, cred că influența cea mai vizibilă este aceea a Pinei Bausch.

 

Care ar fi secretul construirii unui spectacol nonfacil, filosofico-poetic, dar de la care spectatorul să plece cu o perspectivă și nimeni să nu se declare nemulțumit în privința înțelegerii?

Nu am secrete și nici rețete. Încerc să construiesc cu maximă claritate povestea și să exploatez poetic ambiguitatea, care să dea spectatorilor posibilitatea de a avea perspective diferite asupra poveștii. Ambiguitatea creează neliniște, ceea ce e bine, confuzia însă duce la blocaje de comunicare între scenă și sală.

 

Cum vedeți relația dintre temele grave, dintre seriozitate, pe de o parte, și parodie, pe de altă parte, din conceptul regizoral care stă la baza celui mai recent spectacol montat de dumneavoastră la Iași?

Golberg Show e un spectacol conceput pe o canava foarte simplă. Se pornește de la farsă și parodie pentru a se ajunge, aproape pe nesimțite, la auto sacramental.

 

Care este poziția dumneavoastră în privința relației sacru-profan?

Personajul Goldberg, interpretat de Marcel Iureș, spune la un moment dat: „Teatrul e sacru. Teatrul preface pâinea în carne și vinul în sânge”. Mi-aș dori să fie așa...

 

„Spectacolul trebuie să dea energie vitală celui care a participat cu adevărat la el”

Date fiind intențiile regizorale deja schițate, care ar trebui să fie finalitatea unui spectacol veritabil?

Spectacolul trebuie să dea energie vitală celui care a participat cu adevărat la el. Un spectacol bun, din punctul meu de vedere, e cel care îl inspiră pe spectator, cel care îl vindecă de tensiunile cotidianului, cel care-i sporește cheful de a respira și de a se bucura de minunățiile lumii. Spectacolul bun e cel care spune „da” vieții ‒ și „nu” morții.

 

Cum vă raportați la situațiile alese de Tabori din istoria poporului evreu, din Vechiul și Noul Testament, la religie, la spiritualitate?

Exact ca și Tabori. Cu ironie. Cu respect. Cu neliniște. Cu îndoială. Cu speranță.

 

Considerați că ați mers mai departe decât Tabori prin finalul radical al spectacolului?

Nu puteam merge mai departe de Tabori. În textul dramaturgului sunt conținute cel puțin 3-4 spectacole cu finaluri diferite. Autoarea adaptării, secondată de mine, a ales varianta radicală de interpretare a textului. Această variantă, ascunsă printre altele, există însă în textul original al lui George Tabori.

 

Deoarece Dumnezeu nu i-a interzis omului să guste fructele pomului vieții, ci doar pe cele ale cunoștinței, Emil Cioran îl suspectează pe Dumnezeu de rea-credință: interzicându-i omului să guste din fructele cunoașterii, îl incită să facă tocmai acest lucru. Este regizorul-Dumnezeu din spectacolul dumneavoastră încărcat în vreun fel de asemenea intenții ascunse, având în vedere ipostaza luciferică a acestuia?

Regizorul din spectacolul Goldberg Show, excelent interpretat de Călin Chirilă, îl imită grosier pe Dumnezeu, devine foarte credibil când îl imită pe Lucifer, și este, când nu imită pe nimeni, aidoma nouă ‒ profund uman și profund inuman.

 

Ce înseamnă crucificarea lui Iisus pentru dumneavoastră? Aveți un mesaj anume pentru secolul XXI, odată cu finalul spectacolului?

Nu am nici un mesaj special. Dar dacă asta mă întrebați, nu văd de ce nu v-aș spune că eu unul cred în Iisus Christos, Fiul lui Dumnezeu. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe