Alteța Sa Regală Principele Radu al României: „Coroana Română transcende formele de guvernământ”

Daniel Șandru Publicat la: 17-12-2015

Alteța Sa Regală Principele Radu al României s-a născut la 7 iunie 1960, la Iași, fiind fiul profesorului doctor René Duda și al medicului Gabriela Constandache. La 2 septembrie 1996 s-a căsătorit cu ASR Principesa Moștenitoare Margareta a României, fiind creat Principe al României și Alteță Regală în anul 2005. După absolvirea Liceului Internat din Iași (1979) și a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică (1984), a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare (2002), ale Colegiului „George C. Marshall” din Garmisch, Germania (septembrie 2003) și ale „John F. Kennedy” School of Government din cadrul Universității Harvard (august 2004). Din anul 2005 este colonel (r) în Armata României, iar din 2006, doctor în științe militare. În anul 2007 a fost decorat de Regele Mihai I cu Marea Cruce a Ordinului Carol I, iar în 2011 cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României. Din 2001 este consilier al Majestății Sale, iar în perioada 2002-2008 a fost reprezentant special al Guvernelor României. Principele a jucat un rol important în cadrul vizitelor oficiale ale Regelui Mihai I din 1997 și 2002, pentru integrarea României în NATO și UE, în Marea Britanie, Belgia, Spania, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Suedia și Danemarca. În perioada 1997-2001, Principele Radu l-a însoțit pe Rege în călătoriile lui în România, Europa și SUA. Alteța Sa Regală a creat conceptul Turneul Mileniului, pe care Majestatea Sa l-a făcut în țară pentru anul 2000. De la revenirea în România, la Palatul Elisabeta, în anul 2001, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu reprezintă Familia Regală în sute de acțiuni publice anual, în București, în țară și străinătate. Principele a susținut 360 de conferințe despre România în țară și în Austria, Azerbaidjan, Belgia, Canada, Republica Cehă, Croația, Egipt, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Franța, Georgia, Germania, India, Iordania, Israel, Irlanda, Italia, Japonia, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Maroc, Moldova, Olanda, Polonia, Senegal, Slovacia, Slovenia, Statele Unite, Suedia, Thailanda, Turcia, Turkmenistan și Ungaria. Împreună cu Principesa Moștenitoare Margareta a fondat în 2015 bursele anuale „Regele Carol I” și „Regina Elisabeta” la Academia de Studii Economice din București și bursele „Regele Ferdinand” și „Regina Maria” la Universitatea Academiei de Științe de la Chișinău.

 

Care sunt, din punctul de vedere al Alteței Voastre Regale, principalele repere de continuitate ce marchează prezența monarhiei în istoria României și pe care ar trebui să le cunoască generațiile de astăzi?

Mai întâi, faptul că viața ei s-a întins pe trei secole, al XIX-lea, XX și XXI. Nu s-a întâmplat astfel cu multe construcții de esență statală din istoria noastră. Apoi, Coroana română transcende formele de guvernământ. Ea a fost definitorie în regat și rămâne de neînlocuit în republică. Pe urmă, Familia Regală posedă un anume fel de influență, de esențe diverse și complexe, care îi conferă o putere remarcabilă față de societate și față de istorie. Această putere este poate mai puțin sesizabilă într-o lume care cântărește totul în bani, politică și mass-media, dar ea este profundă și are calitatea de a nu se pierde, ci de a se adăuga, de la o generație la alta. În fine, Coroana păstrează neatinse principii și virtuți, dar se adaptează remarcabil de la o generație la alta, uneori modernizându-se înaintea timpului ei.

Casa Regală a României reprezintă, înainte de toate, un simbol al modernizării statului român, al întregirii acestuia și al vocației sale europene. Cum credeți că este perceput acest simbol în spațiul românesc contemporan? Dar în spațiul european?

Ambele spații, românesc și european, au aprofundat înțelegerea despre Casa Regală a României, în ultimele două decenii. Dar timpurile de astăzi, continental vorbind, nu mai acordă Statului, simbolurilor și instituțiilor lui foarte mult credit, încredere sau atenție. În monarhiile constituționale europene a crescut simțitor în discursul public critica la adresa Coroanei. Adâncirea democrației nu a știrbit influența Instituției Monarhice față de oameni și față de momentul istoric.

„Faptul că te afli câteva minute în preajma Regelui Mihai, chiar la distanță, te poate marca emoțional pentru toată viața”

Dincolo de statutul simbolic pe care îl deține, Casa Regală s-a implicat, în ultimul sfert de veac, în procesul de reconfigurare a identității României, pe parcursul unui sinuos proces de tranziție, care vizează, în același timp, democratizarea instituțională și recuperarea unei istorii a cărei evoluție naturală a fost bruscată de totalitarismul comunist. Care sunt principalele coordonate ale acestei implicări?

Principala coordonată este concretețea implicării regale în societate. Caracterul de simbol statal al Coroanei nu îi limitează pragmatismul și vitalitatea, prezența fizică în societate. Societatea românească a parcurs mereu un drum sinuos, din 1866 încoace. Regelui Mihai i-a fost greu în exil, dar perioada anilor ’40 nu a fost nici ea ușoară în România. Rolul Coroanei nu a scăzut în timpul Războiului Rece, ci s-a modificat. Uneori, cinci minute de mesaj la Europa Liberă însemnau pentru români mai mult decât luni de propagandă politică a puterii comuniste. Astăzi, faptul că te afli câteva minute în preajma Regelui Mihai, chiar la distanță, te poate marca emoțional pentru toată viața. O altă caracteristică a implicării regale în ultimul sfert de veac a fost diversitatea domeniilor atinse. Ce altă instituție ar putea acoperi cu neutralitate, simultan și cu legitimitate istorică, viața civică, socială, politică, economică, științifică, educațională, militară, artistică, diplomatică sau sportivă a României? Angajamentele Familiei Regale acoperă toate ariile importante ale vieții contemporane și ale securității naționale. Numărul mare și continuitatea sunt alte două atuuri ale reprezentării regale. Principesa Moștenitoare a avut, într-un sfert de secol, mii de angajamente publice în toate domeniile amintite, în toate colțurile țării și pe patru continente, mai mult decât orice demnitar din România, pentru simplul motiv că oamenii cu funcțiuni publice nu pot rămâne în aceeași poziție de putere timp de 25 de ani (de altfel, nici nu ar trebui). O caracteristică importantă a reprezentării regale românești din ultimii 25 de ani este profundul impact pe care îl are în ființa societății. În comunități locale sau în țări străine, în școli, fabrici, camere de comerț, spitale, primării sau în unități militare, solia regală trezește emoție, respect, încredere și dă celui prezent mândrie. Oamenii așază în mintea și sufletul lor evenimentul, ca pe un dar de preț. Iar amintirea lui este ceva demn de împărtășit celor dragi, mai ales celor care vin după tine. 

Care sunt, din perspectiva Casei Regale a României, principalele direcții în care ar trebui să se îndrepte societatea românească, încât să facă față cu succes provocărilor lumii contemporane, de la cele implicate de globalizarea economică până la cele legate de securitate?

Majestatea Sa Regele a spus-o de mai multe ori: o Constituție care să dea puterilor Statului complementaritate și limpezime. O clasă politică ce respectă legile și etica instituțională, într-un sistem capabil să taxeze pe oricine face altceva decât scrie în fișa postului. O societate civilă mai patrioată decât egoistă, mai responsabilă decât vanitoasă, mai generoasă decât alintată, mai măsurată decât cinică. Paradoxal, procesul de trecere de la comunism la libertate și democrație a fost sinuos și datorită comportamentului public al unora dintre corifeii societății civile. Nesocotirea limitelor instituționale și constituționale este practicată la ordinea zilei, uneori chiar de cei educați, destoinici și bine intenționați.

„Iubirea nu se poate obține prin voturi, nici prin propagandă sau promisiuni”

Care sunt, din perspectivă culturală, semnele de prezență ale Casei Regale în spațiul public? Și care sunt, din punctul de vedere al Alteței Voastre, principalele împliniri ale culturii române din ultimii 25 de ani? Ce ne lipsește pentru a putea depăși condiția de „cultură mică”?

Legătura dintre Familia Regală și cultura română este mai bogată și mai profundă decât în multe dintre monarhiile continentului nostru. Nu cred că a existat în Europa o regină mai prolifică în literatură decât Elisabeta – Carmen Sylva. Ce să mai vorbim despre talentul scriitoricesc ori de pictor al Reginei Maria? Despre gustul desăvârșit în literatură, pictură, muzică, decorațiuni, arhitectură și sculptură al Reginei Elena! Despre aplecarea către arta plastică a Reginei Ana! Academia Română a fost strâns legată de toate cele cinci generații regale. Un număr mare de universități, colegii, licee, școli, teatre, biserici, biblioteci au istoria legată de membrii Familiei Regale, la București și Chișinău, la Iași, Timișoara, Bălți, Craiova sau Cluj, alături de multe alte orașe mai mici ale României. Unele dintre instituțiile menționate mai sus poartă nume regal sau se bucură de patronaj regal. Nu înțeleg bine noțiunea de cultură mică. România nu poate avea Coroană mică, Academie mică sau Biserică mică. Deci nici cultură mică. 

Față de Majestatea Sa Regele Mihai s-a manifestat, mai cu seamă la începutul anilor ’90, un extraordinar și justificat capital de simpatie populară. Cum a evoluat acesta în timp și care credeți că este acum percepția publică relativă la Casa Regală a României?

V-o spun sondajele și o puteți simți peste tot unde este prezentă Coroana. Iubirea, încrederea, admirația oamenilor față de Regele Mihai și față de Familia Regală sunt mai vibrante decât în urmă cu un sfert de secol. Creșterea s-a făcut temeinic, profund și conștient. Regele este singurul cârmuitor al României care se bucură de respect și simpatie necondiționate. În plus, Regele, ca și Regina și Principesa Moștenitoare, este un om iubit de semeni. Iubirea nu se poate obține prin voturi, nici prin propagandă sau promisiuni. Regele nu are putere politică, dar forța lui stă în afecțiunea și încrederea românilor față de el.

Cum ați descrie, ca reprezentant al Casei Regale, relația dintre Rege și poporul său, privind spre trecut și spre prezent?

Legătura dintre Rege și națiune nu trece prin autoritatea politico-administrativă a țării. În lunga sa viață, Regele Mihai a conlucrat constituțional sau instituțional cu 15 guvernări românești. Șapte guvernări cu care a avut raporturi constituționale (1927-1947) și opt guvernări cu care a avut raporturi instituționale (din 1997 până astăzi). Unele conlucrări au fost dificile, altele armonioase, dar toate au dat roade pentru România. Chiar și cooperarea din momentele chinuite, dramatice sau tragice a avut un rol benefic, istoric vorbind. Câștigul nu a venit imediat, dar undeva, în adâncimile destinului românesc, așezarea împreună a Coroanei cu autoritatea administrativ-politică lasă urme binecuvântate. Coroana este o întruchipare unică a națiunii. Oamenii se raportează la Coroană ca la o parte a vieții, a familiei lor. Semenii noștri au nevoie de un izvor de mândrie, de legitimitate istorică, de predictibilitate, de continuitate, așa cum au nevoie de aer, apă și căldura soarelui. Acest fapt este valabil în prezent și va fi adevărat și în viitor. Nu știu dacă Monarhia va fi fructificată instituțional sau constituțional de către generațiile prezente ori viitoare. Dar aceasta nu face adevărul de mai sus mai puțin pregnant.

„Îmi vine să cred că regalitatea noastră este păzită de Dumnezeu”

Cum se raportează Casa Regală a României la construcția europeană? Poate Uniunea Europeană să mențină speranța kantiană a „păcii eterne”, asumată în epoca postbelică, sau, ca federație de state-națiune, va fi mereu supusă provocărilor naționalismului?

Majestatea Sa, care este mai în vârstă decât Uniunea Europeană, o vede ca pe o mare realizare a politicii continentale a secolului XX. Cei care au creat-o au fost remarcabili oameni de Stat. Ei au fost deopotrivă romantici, vizionari și iscusit-pragmatici. Pentru a putea însă întări continentul în prezent și viitor, nu este de ajuns să fi avut părinți vizionari. Problema Europei și a întregii lumi democratice și libere de astăzi este că democrația produce adesea slăbiciuni, atunci când nu este pusă în practică așa cum trebuie. Aprofundarea fără precedent a democrației în statele europene, mai ales în partea occidentală a continentului, are adesea drept consecință o slăbire a securității naționale, fenomen la prima vedere paradoxal. Totodată, libertatea reală a cetățeanului nu este întotdeauna direct proporțională cu democrația, dacă democrația este subtil ocolită în practica de zi cu zi. Alți doi dușmani ai securității naționale, uneori aliați ai democrației, sunt incompetența și lipsa de simț al datoriei în autoritatea politico-administrativă. În Europa Occidentală, încrederea și admirația cetățenilor față de aleșii lor politici a scăzut la cote îngrijorătoare. Acest fapt nu afectează democrația, ci libertatea și securitatea națională.

Care credeți că va fi parcursul Republicii Moldova? Va deveni stat-membru al Uniunii Europene sau va rămâne în sfera de influență a Rusiei?

Da, Moldova poate deveni stat-membru al Uniunii Europene. Moldova a fost dintotdeauna pământ european. Geografia, identitatea culturală, limba și istoria Moldovei sunt europene. Iar Regele Ferdinand I și Regina Maria sunt un fel de „părinți” ai Moldovei, în partea ei de istorie modernă. Legăturile Moldovei cu Rusia au fost o realitate în toate timpurile. Este un adevăr istoric. Geopolitica explică izvoarele unei asemenea relații. Dar aceasta nu înseamnă că Republica Moldova nu poate să-și ducă mai departe năzuințele europene. Și să-și dezvolte vocația latină și creștină, care o îndreaptă direct cu privirea către centrul și vestul continentului.

Aș relua, drept întrebare pentru finalul acestui interviu, titlul cărții publicate anul acesta de politologul Alexandru Muraru. V-aș întreba deci, Alteța Voastră, „cum supraviețuiește monarhia într-o republică”?

Cheia stă în aportul Majestăților Lor Regele și Regina, precum și al Principesei Moștenitoare Margareta. Aceste două generații regale au făcut cea mai neașteptată probă de nemurire instituțională din istoria noastră contemporană. Nimeni nu ar fi crezut, în anul 1948, că dumneavoastră veți ajunge să puneți astfel de întrebări unui membru al Familiei Regale, în anul 2015. În ce privește supraviețuirea, Coroana a trebuit să supraviețuiască și în monarhie, nu numai în republică. În anul 1927, când Regelui Ferdinand i-a succedat un copil de cinci ani, monarhia a fost în situația de a supraviețui. Mai înainte de asta, când Regelui Carol I i-a murit singurul copil, la vârsta de patru ani, fragila sa monarhie a fost nevoită să supraviețuiască. Când Regele Carol al II-lea a plecat în sinistrul an 1940, iar Regele Mihai, la 18 ani, a redevenit Suveran, trecând ulterior printr-un deceniu de infern fascist și comunist, monarhia a trebuit să supraviețuiască. Familia Regală a fost „supusă” la supraviețuire în timpul Războiului Rece. La începutul anilor ’90, Regele Mihai era oprit pe șosea cu mitraliere îndreptate spre el și familia lui, iar două decenii mai târziu se adresa Parlamentului României, în ședință solemnă. Privind la toate momentele de cumpănă ale Monarhiei române din ultima sută și cincizeci de ani, îmi vine să cred că regalitatea noastră este păzită de Dumnezeu. Nu degeaba Imnul Regal cere Domnului Ceresc să susțină cu a Sa mână Coroana română!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Teoria lui Samuel Huntington privind cel de-al treilea val al democratizării descria faptul că valurile precedente – de...
Urmărind problema „universaliilor frazeologice”, o postare recentă de pe internet ne provoacă revenirea la discuția...
Draga mea, Chiar dacă par extrem de profunde și fertile pentru imaginarul său artistic, legăturile prințului Matila Ghyka...
România e țara cu numărul cel mai mare de festivaluri de teatru pe cap de locuitor. Cu toate acestea, Iașul, aspirant nu...
„Cine are nevoie de Franța fără Luvru? Cine are nevoie de Rusia fără Ermitaj?”, se întreabă retoric Sokurov...

Un roman mai puţin obişnuit

Mara Magda Maftei, Şi dacă omul vrea să fie fericit, Editura Junimea, Iași, 2016

 

Autoare activă până acum în eseistică, critică literară şi cercetare umanistă, Mara Magda Maftei debutează în beletristică prin publicarea volumului Şi dacă omul vrea să fie fericit. E o carte cu subiect de actualitate, „extras“ din peisajul vieţuirii noastre contemporane, fireşte că înzestrat şi cu substanţiale deschideri către chestiuni şi noime perene.

> Citește integral