Vilanele scrise în cadrul Taberei de Poezie

Tiberiu Neacșu Publicat la: 03-11-2015

Poet tânăr e un clișeu. Poetul, nu-i așa, nu poate fi decât tânăr, cu precădere infantil, lunatic, împrăștiat, boem. Ce să faci cu un personaj care are toate aceste calități și căruia îi lipsește, cum altfel, rigoarea? O tabără de creație. Ceea ce s-a și întâmplat în cadrul „Poets in Transylvania”, Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu, courtesy of Radu Vancu și Dragoș Varga, Vlad Pojoga și Cătălina Stanislav. Ei bine, noi (eu – măgarul printre oi) zece (ca în Alecsandri, parol) nu la Vaslui am aterizat, ci în incinta Muzeului Astra din Sibiu. Undele electromagnetice (semnalul la telefon) erau aleatorii. La fel și zgomotul. Ne mai știam ba de la Blecher (Clubul de Lectură Institutul Blecher), ba de pe Facebook, mă rog, ne-am acomodat. Era să fie greu la început, dar n-a fost. În taină, la ultimul etaj al Pensiunii Diana **, eu și Nikola Madzirov (Macedonia) am ticluit prima temă a atelierului: un poem din 10 cuvinte cu tema Replacement. În engleză. Nu au reușit toți cei 9 să participe la atelier. Într-o cameră alăturată se întâmpla un workshop cu traducere pe textele lui Stephen Watts. Pentru cea de-a doua zi, tema a fost să scrie(m) o vilanelă despre singurătate. Doar eram zece, cum altfel?! A treia zi, fiecare dintre noi a scornit o temă și s-a tras din căciulă. Cum nimeni nu avea așa ceva, s-a tras de pe masă. Fiecare cu tema lui, fiecare cu poezia lui. Lăsând la o parte jucăriile, am întâlnit în tabăra asta niște poeți foarte faini. Diferiți, voci la început, dar cărora li se simte particularitatea, sonorități și proiecții diverse, zone discursive cărora e greu să nu le dai crezare. De la mezina familiei (Codruța – 16 ani), până la Radu (Nițescu) – 23 (sper că zic bine) – toată lumea a scris ceea ce veți vedea în două grupaje ale următoarelor două numere din Timpul. Eu, unul, mă-nclin.

 

Radu Nițescu

vilanelă

Aș fi zis că sunt mai degrabă meteoriți
micuți, dar m-ai lămurit, pe acoperiș cad castane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți,

alunecam pe rând în gaura dintre paturi și-ți
tremurau mâinile în spasme spontane.
Aș fi zis că sunt mai degrabă meteoriți,

copacii ăia bătrâni erau vorbiți
să ai tu frisoane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți.

Când ai ieșit să te plimbi, gândăceii risipiți
te-au pupat, cum pupă bătrânii în biserici icoane.
Aș fi zis că sunt mai degrabă meteoriți,

după cum știți,
greșelile sunt atât de umane.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți,

și zgomotele ne împingeau de la spate: haideți, ghiciți!
M-ai lămurit, pe acoperiș cad castane,
aș fi zis că sunt mai degrabă meteoriți.
Se făcea ziuă afară și eram nedormiți.

 

Ilinca Pop

Poți să lovești în carnea mea, nu doare
(nu sunt grădini și nu sunt lumi perfecte)
sap gropi și fluier scormonind în sare

până la rădăcina limbii mele, care
astupă goluri strâmte în perete.
Poți să lovești în carnea mea, nu doare

(nu caut pacea în cetăți imaginare)
cu liniștile ca un pumn de pietre
sap gropi și fluier scormonind în sare.
Strivesc în pumn o pasăre nu moare
am mai tăiat vreo șapte linii drepte
sap gropi și fluier scormonind în sare

și numai corpul alb sub albul soare.
Nu sunt livezi cu meri și nici egrete
sap gropi și fluier scormonind în sare.

Eu am crescut în miezul ăsta moale
ca într-o burtă care stă să fete.
Poți să lovești în carnea mea, nu doare,
sap gropi și fluier scormonind în sare.

 

Alexandra Turcu

vilanelă fără rimă

mi-am dat rochia jos
m-am întins în celălalt pat
acum poți dormi

am făcut toate exercițiile
am înghițit 3 pastile
mi-am dat rochia jos

am trecut totul din emisfera
dreaptă în emisfera stângă
acum poți dormi

în fiecare seară, m-am așezat pe marginea patului
mi-am legănat picioarele înainte înapoi
mi-am dat rochia jos

am pus radiohead am închis ochii
m-am gândit la un câmp înverzit
acum poți dormi

lumina umple spațiul
dintre paturile noastre
mi-am dat rochia jos
acum poți dormi

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe