Niveluri de realitate

Maria Bilașevschi Publicat la: 27-08-2015

Explorarea conceptului de identitate este o preocupare recurentă de-a lungul istoriei artei. Relația dintre pictură, autoportret și identitate a devenit aproape indisolubilă în postmodernism, în multiculturalism și postcolonialism.

„Omul este veriga ce lipsește diferitelor niveluri de Realitate”, afirma Basarab Nicolescu. Plecând de la această afirmație, expoziția studenților din anul I, clasa Pictură a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, coordonați de lect. dr. Ioan Pricop, expusă la Galeria „apARTE” la începutul verii, vrea să probeze un mod diferit de a concepe și privi „autodescoperirea”. Autoportretele dispuse pe simeză sunt articulări ale unei identități lăuntrice; în fiecare lucrare se poate intui felul în care artistul a clădit o punte între abisul autocunoașterii și modul în care, odată expus, acesta devine subiectul observației, al disecției. Aducând în prim-plan obsesiile prezentului, căutările, substituțiile, ironiile, alterările, lucrările se remarcă prin maturitatea compoziției și a pletorei cromatice. Conectat la două realități geopolitice diferite, Ori Meiri compune Întâlnirea dintre eul actual și cel al trecutului recent (renunțarea la armată și dedicarea studiului picturii). Încărcătura simbolică din pânza lui Meiri transmite nu numai tensiune, ci și o stare de eliberare, identitatea sa fiind produsul a două culturi diferite, dar conectate printr-o arteră dinamică ce pompează dus-întors între trecut și prezent, aspirație și înfăptuire.

Elementele ce conectează diferitele niveluri de realitate sunt stările și reflecțiile, motivele recurente ce apar în narațiuni cu straturi multiple: Leonard Bejenaru, Adina Huiban, Vlad Yurii, Berta Moldoveanu, Daniel Cosovan, Simona Morariu, Lucian Brumă, Radu Băcăiță, Marciana Răileanu, Aris Tureac, Cerasela Bărdăhan, David Dumbravă, Iulian Maftei, cu o rețea bogată de referințe la diferitele niveluri ale memoriei culturale. În acest context narativ, care adesea depășește raportările și chestionările sociale sau politice pentru a include o critică adusă alienării, personajele dislocate din mediul lor apar fragile și vulnerabile. Pătrunzând în lumea iluzorie a realităților discontinue, tinerii artiști reușesc să pătrundă în ficțiune prin intermediul realității, prin conectarea privitorului la o fereastră de acces ce poate fi interpretată în cheia postmodernă a ironizării și taxării stereotipiilor ori a construirii la nivelul mesajului a unei lumi care expune ființa umană deasupra dimensiunii superficiale a unei suprafețe blocate mecanic, puternic consumistă.

Pentru o expoziție în care autorii sunt toți la început de drum, diferitele niveluri de realitate, suprapuse într-un întreg multistructurat compozițional, cromatic, tematic și simbolic, dezvăluie atât talent, dar mai ales determinare, într-o odisee picturală care abia a început.

 

Fragmente dintr-un întreg de necuprins

În aceeași perioadă, expoziția Oanei Maria Ciobotaru, Fragmente dintr-un întreg de necuprins, de la Galeria „Labirint”, Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași, parte a proiectului Punct(E)ul, s-a dovedit a fi materializarea plastică a unui poem vizual la persoana I. Structurată pe trei registre diferite, fragmentate doar pentru a oferi o incursiune pentru spectator în universul preocupărilor artistei, expoziția a reunit studiul minuțios asupra serialismului formelor preluate din natură, corelat cu sondarea conceptului de autoportret.

Un element ce apare recurent în creația artistei, norul, este folosit pentru delimitarea vizibilului de extensia telurică (ce poate fi închipuită). În lucrarea Nori, spațiul cromatic pivotează în jurul contrastului închis-deschis, golul predominând în fața plinului pentru a crea pe retină impresia de transluciditate. Lucrarea Amurg asociază două genuri plastice, natura statică și peisajul, pentru a crea două planuri de vizualizare, unul raportat la dimensiunea reală a obiectului din prim-plan, vaza, amplasată într-un cadru miniatural sau ca obiect supradimensionat în cadru natural.

O serie de elemente exploatate de artistă, cu o influență evidentă din partea simbolurilor folosite de Magritte, sunt colivia sau sistemul închis de bare, pasărea și pălăria de melon. Dacă pentru artistul belgian primele două erau simbolul izolării și, ulterior, al evadării, iar pălăria era un simbol al contopirii individului în marea masă de indivizi, o aplatizare a personalității, Oana Maria Ciobotaru vede în asocierea acestora indisolubila relație dintre obiect și creator, dintre deziderat și materializare, o echilibrare a cuștii timpului. O altă raportare la obiectele devenite simbol este floarea-soarelui, deseori prezentă în arte și în autoportrete, de la van Dyck la Frida Kahlo sau van Gogh – la care floarea era un autoportret în sine. În lucrările artistei, ea nu trebuie citită ca o imagine a efemerității, ci a descoperirii sinelui prin simbol.

Probabil cel mai atractiv aspect al lucrărilor Oanei Maria Ciobotaru este capacitatea lor de a da o formă ambivalenței unei lumi în care câteva adevăruri sau ipostaze par a fi capabile să coexiste.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe