Reload

Maria Bilașevschi Publicat la: 25-06-2015

În urmă cu mai puțin de un an, aminteam de tabăra de creație „Piața Unirii, Piața Artelor”, una dintre cele mai importante tabere urbane la nivel național, organizată în cadrul Festivalului Internațional al Educației de Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Iași. Ediția din acest an a fost un adevărat maraton pentru artiști și o desfătare pentru public: timp de o săptămână, tabăra a adunat împreună pictori, sculptori și graficieni, iar rezultatul, expus la Galeria „Cupola” în perioada 1-10 iunie, este spectaculos.

Panotată ingenios de organizatori, odată cu intrarea în sală, expoziția te întâmpină cu un perete „conceptual-analitic”, secondat de Holding, demersul autoreflexiv al lui Ștefan Coman și Valeriu Stăncescu. Rodica Crîșmaru deschide suita cu Steagurile, un mic simbol al unei dorite multiculturalități, ce devine pe suprafața pictată a artistei o modalitate de a examina percepția și ambiguitatea vizuală; subiectul devine motiv. Același lucru se petrece și în Basca artistului, unde, în locul tautologiei conceptuale, artista propune documentarea unui obiect ales aparent aleatoriu, investindu-l cu o încărcătură semantică ce se poate citi prin raportarea atât la imaginea iconică a artistului, cât și la șabloanele plate ce însoțesc astfel de relaționări. Cosmin Tănasă continuă linia interogativă, adăugând accente ironice reprezentărilor romanțate și unidirecționale în lucrarea Porumbițe în Piața Unirii? Oare mai poate fi văzută ca un obiect în sine „sita” lui Radu Carnariu, îmbinată ca două role de film, ori aceasta face apel la stereotipiile mediatice venite pe unde vizuale tocmai pentru a ne alarma că vedem prea mult și, implicit, insuficient?

Dispunerea pe simeze continuă cu o versiune idealizată a spațiului și a elementelor în mișcare, un exercițiu înfrânat, dar cu certe calități tehnice: Carmen Costin și Mariana Cociurcă. Verva cromatică este contrabalansată de solitudinea ce emerge din lucrările lui Ciprian Croitoru, Gardul viu, ori autoportretele lui Valeriu Stăncescu și Ștefan Coman, în care personajele pendulează între introspecție și alienare. Cele două pânze ale familiei Morteci, Copii cu fețe zburătoare, îmbină cerebralul tehnic cu jocul efectiv al copiilor. O imbricare a ludicului, liricului și raționalului din care rezultă o creație echilibrată, o compensare a tehnicii prin inocență și spontaneitate. Nu lipsește surprinderea elementelor arhitecturii urbane, fie o vedere panoramică, minimalistă (Laura Ujeniuc), fie una expresionistă, a lui Adrian Crîșmaru, în care ansamblul pulsează tăcut. Se remarcă lucrările Ancăi Floroiu și Mădălinei Luca, prin eliminarea elementelor de fundal și reducerea compoziției și a subiectului la componentele de bază.

Sintonizând ansamblul pictural, Holding a lui Ștefan Coman și Valeriu Stăncescu oferă o posibilă interpretare a întregii expoziții din perspectiva „închiderii”. Congruenți cu căutările predecesorilor minimaliști și conceptuali, dintre care se poate face o paralelă directă cu Dan Graham și instalațiile acestuia în care cutia era fie o încăpere în sine sau era fabricată din sticlă și amplasată în spațiul public, servind astfel drept oglindă supradimensionată pentru spectator către sine ca individ și sine ca parte a maselor de indivizi, cei doi artiști recreează pătratul închis al spațiului urban, cu multiplele locuințe și birouri suprapuse, al spațiului privat și, într-un final, al ființei interne. Dungile grupate și tăiate pe pereți sunt o vie amintire a efemerității atât a construcției, cât și a omului, asemănătoare demersului lui Roman Opalka, de a „arăta timpul”, nu de a-l „spune”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe