Beneficiile propagandei

Lucian Dîrdală Publicat la: 06-05-2015

De mai bine de un an, România se confruntă cu o intensă presiune politică generată de Moscova. Modul în care reacționăm este, cel puțin până acum, îmbucurător. Existența unor viziuni diferite este absolut normală într-o societate liberă, astfel că partizanii reorientărilor sau cedărilor au dreptul de a se exprima. Cursul politicii noastre externe și de securitate este însă suficient de solid încât să depășim astfel de blocaje.

Nu cred că este cazul să facem analogii forțate cu Războiul Rece, pentru că acea competiție se derula într-un cadru internațional mult diferit ca structură de cel al epocii noastre. Analogiile istorice – indiferent dacă vorbim despre vara lui 1914, despre München, Ialta sau alte asemenea episoade și procese – pot fi utile doar dacă evităm capcanele pe care astfel de raționamente ni le întind la tot pasul. Acum avem parte de altceva.

Totuși, merită să reflectăm la modul în care alții, înaintea noastră, s-au obișnuit cu teama, inclusiv cu teama de conflict. A studia, spre exemplu, reacția vest-germanilor față de pericolul transformării Războiului Rece într-unul fierbinte ne-ar fi de ajutor, fără ca prin asta să dobândim rețete de acțiune. După ce ani de zile ne-am lăudat cu poziția noastră geostrategică de o excepțională importanță, a venit vremea să înțelegem mai bine ce înseamnă să fii binecuvântat în acest fel.

Învățăm cu toții să ne comportăm în noile circumstanțe. Autorul acestui text nu este un mare admirator al clasei politice românești, după cum nici printre cititorii lui nu se vor găsi prea mulți. Totuși, să recunoaștem că în rândul eșalonului de vârf al politicii românești penetrarea încercată de Kremlin a dat rezultate mult mai proaste decât cele obținute la Sofia, Budapesta ori Praga. Nu neapărat pentru că liderii noștri și-ar fi asumat mai intens valorile occidentale – nici vorbă de așa ceva. Mai degrabă asistăm, din partea lor, la preluarea și asumarea unor aspirații ale societății civile.

Poate că o fac doar pentru voturi, poate că atașamentul față de Vest este unul strict oportunist. Însă, dacă ne îndepărtăm o secundă de controversele partizane, ar trebui să recunoaștem că un politician român care ar cere astăzi îndulcirea tonului față de Moscova s-ar îndrepta către o înfrângere sigură și catastrofală.

La fel, cred, și un politician care ar încerca să sfideze Statele Unite. Ne-am putea închipui un președinte al României care ar decide să participe, la 9 mai, la ceremoniile de la Moscova, în condițiile în care Occidentul a decretat (neoficial) boicotul? Sau care să interzică accesul unui diplomat american la Palatul Cotroceni, drept pedeapsă pentru o declarație politică a acestuia?

Ne-am putea închipui un prim-ministru român care să se asocieze Greciei, Serbiei și Ungariei, în încercarea de a contura traseul unei noi conducte prin care să curgă nu doar gazul, ci și puterea rusă? Sau care să se plângă de pierderile diverselor sectoare ale economiei naționale, în urma sancțiunilor impuse Rusiei de către Uniunea Europeană?

Astfel de comportamente ar fi greu de imaginat la București. Pentru orice politician român, un CV pro-american și pro-occidental reprezintă un avantaj însemnat în competiția electorală. Cei care, în trecut, au dat semne de șovăială sau ambiguitate în această privință s-au văzut confruntați, până la urmă, cu surprize neplăcute.

Așadar, fără a idealiza în vreun fel valorile sau atitudinile electoratului, să observăm că ele tind să ofere o bază solidă și predictibilă pentru acțiunea liderilor. Mai mult, ar merita să ne întrebăm dacă nu cumva fiecare nouă amenințare formulată de vreun aparatcik de la Kremlin duce la întărirea acestei baze.

Nu trebuie să ne deranjeze coagularea vocilor sponsorizate de Moscova, în spațiul public românesc. Concetățenii noștri care vor să recepteze în limba română conținut mass-media creat la Kremlin trebuie să-și poată îndeplini dorința. Cei care doresc să scrie sau să comenteze în colțul pro-rus al spațiului virtual o pot face – și e foarte bine. Românii care ar dori o reorientare strategică a țării noastre au dreptul la liberă exprimare, în limitele legii și ale bunului-simț. A ne speria, a ne lamenta, a limita dreptul la informare și exprimare este exact reacția pe care și-o doresc cei deranjați de asocierea României la structurile occidentale. Propaganda ne poate enerva astăzi și ne poate speria mâine, dar asta nu înseamnă că se va dovedi eficientă. Mai mult, ar fi de așteptat ca vectorii propagandei antioccidentale să contribuie neintenționat tocmai la dezvoltarea lucidității și a maturității pe care ni le dorim, în vremuri agitate.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe