Faţa ascunsă a statului Michigan: North Dixie Highway de Joseph D. Haske

Liana Vrăjitoru Andreasen Publicat la: 26-03-2015

Revenit din infernul războiului bosniac, Buck Metzger e torturat de insomnie. În nopţile în care se luptă să adoarmă, se lasă copleșit de coșmaruri vechi și noi, de vise abandonate și vise abia încolţite. Uneori visează la răzbunare, alteori la gingașe fete iubitoare de cărţi. Adesea plutește pe apele amintirilor precum o barcă în derivă pe valurile neliniștite ale lacului Huron. Acesta e peisajul interior care ne întâmpină de cum începem lectura romanului North Dixie Highway, romanul de debut al lui Joseph Haske.

E un roman ce încântă și te provoacă de la primele pagini. Cariera de scriitor a autorului începe, iată, în forţă, oferindu-ne o carte de o duritate stilizată. Pe parcursul poveștii, naratorul se caută înfrigurat pe sine însuși pe drumuri întortocheate, dar de multe ori vârtejul căutării se domolește, lăsând locul popasurilor pline de duioșie în sfera unor personaje uitate de timp și a unei naturi aproape umanizate.

Stilul narativ, viguros și delicat în același timp, îl apropie pe autor de monștrii sacri ai literaturii americane: de la Hemingway, prin economia limbajului și precizia dialogului, la Faulkner, prin panorama fascinantă și tulburătoare a familiei din mediul rural, cu eternul potenţial de frumuseţe și oroare, și până la Emerson, a cărui înţelegere profundă a naturii se aseamănă cu modul organic în care percepe Haske mediul natural. În romanul lui, pădurile, râurile, lacurile statului Michigan devin personajele unei copilării idilice. Există însă un aspect neiertător al spaţiului natural, iar omul rustic învaţă să trăiască și să moară în ritmurile imprevizibile ale naturii. Crescut în mijlocul naturii, Buck îi citește semnele ca pe propria palmă, însă în același timp înţelege de la o vârstă fragedă că omul, natura umană se constituie din mult mai mult decât din imbolduri și instinct de supravieţuire. El nu își neagă însă apartenenţa la acest spaţiu atemporal. Derutat, dar ambiţios, Buck își propune să înveţe cât mai mult, să vadă cât mai mult, să știe cât mai mult, asamblându-și din mers identitatea din fragmente uneori contradictorii, cu fervoare și onestitate. Sensibilitatea livrescă a autorului însuși reverberează pe parcursul romanului, cu precădere în plăcerea de a citi, manifestată de narator. De altfel, obsesia cărţilor îl transformă pe Buck în subiectul ironizărilor stângace și deseori maliţioase ale unor membri ai familiei, care nu înţeleg de ce un băiat al pădurilor nu se mulţumește să știe cum se taie o găină ori cum se sparge capul unei veveriţe ca să o pregătești pentru cină.

Naraţiunea oscilează între viaţa lui Buck și o serie de personaje colorate, ale căror cărări se intersectează cu ale personajului fie în copilărie, fie în adolescenţă sau în prima tinereţe. Bunicul Eddie e un fel de maestru cu o mentalitate venită parcă din alte epoci și cu porniri brutale, mai ales faţă de propria familie. Soţia lui, inteligentă, dar resemnată, trăind lângă un soţ abuziv, îl ţine în frâu fără ca el să-și dea seama. Părintele Pierre, un alt personaj al copilăriei lui Buck, se zbate în propria moralitate ambiguă: atunci când nu ţine slujbe în biserică, se strecoară hoţește la ferma familiei lui Buck pentru a-i face curte bunicii cu o ostentaţie pe care nu se silește să o mascheze. Henry, un bătrân plin de viaţă și iubitor de poezie, se evidenţiază ca o altă sursă de inspiraţie pentru tânărul visător.

Copilul Buck se va transforma apoi în tânărul soldat, luptând, fără să știe pentru ce, în teatrul de operaţiuni din Bosnia. În scenele de război, Buck și cercul său de prieteni din armată își reprezintă câmpul de luptă sub imperiul unei viziuni proiective. Reacţie împotriva ororilor cu care se confruntă și esenţă a experienţei atroce, tinerii sintetizează un cod moral care, altfel, ar fi destul de greu de acceptat în viaţa de zi cu zi. Nu în ultimul rând, marele „dușman” al lui Buck, Lester Cronin, se profilează ca personaj in absentia, iar povestea răzbunării lui Buck are parte de un deznodământ cu totul neașteptat (o răzbunare mai mult absurdă decât brutală).

Cărările pe care ne poartă Buck sunt întortocheate și fără o finalitate de tip tradiţional. Nu găsim acea evoluţie spre o maturitate incontestabilă la care ne așteptăm de la un bildungsroman. În contexte deseori brutale și violente, sensibilitatea cititorului caută firul roșu al umanităţii personajelor, astfel încât desfășurarea narativă devine mai puţin importantă decât figurile lui Joseph Haske. Grijile, conflictele și micile lor bucurii, precum și puterea de a se ierta reciproc captivează interesul cititorului până la sfârșit.

Dialogul e dinamic și se combină câteodată cu acţiuni fulgerătoare, care ne contrazic din nou așteptările. În Bosnia, Buck, considerat de prietenii săi prea sensibil pentru război, se trezește în centrul atenţiei când superiorii îi cer să împuște un cercetaș bosniac aflat în mijlocul pădurii. Buck e solicitat pentru că are experienţă de vânător, deci va fi nevoit să-și trateze victima ca pe un animal hăituit. Alteori, acţiunea încetinește, lăsând locul unor descrieri atemporale, ca în pasajele despre pescuit sau despre vacanţe întregi petrecute cu cortul pe malul lacului. Efectul combinat al complexităţii narative este unul seducător și halucinant, astfel încât ne simţim mai curând în postura de complici ai vieţii personajelor, compusă din tragedii și victorii, decât în aceea de simpli martori. Negreșit, romanul este un „roman american”, însă și un roman profund uman, surprinzând o paletă largă de virtuţi și vicii universale.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe