Dragoste şi moarte la nivel înalt

Mioara Anton Publicat la: 12-03-2015

În seara zilei de 17 februarie 1975, Cartierul Primăverii, unde locuia cea mai mare parte a nomenclaturii de partid și de stat, asista la o scenă cutremurătoare. Chivu Stoica, unul dintre veteranii partidului, alesese să‑și facă ieșirea din viaţă împușcându‑se în cap cu o armă de vânătoare. Gestul a produs consternare, iar semnele de întrebare nu au întârziat să apară. Ce anume îl împinsese pe Chivu Stoica la un astfel de deznodământ?

Sinuciderea era rezultatul unei căderi nervoase sau consecinţa directă a pla­nurilor lui Ceaușescu de a‑i înlătura pe toţi cei care fuseseră baronii lui Gheorghiu‑Dej? Epi­sodul din închisoarea de la Doftana referitor la o presu­pusă relaţie homosexuală putea cântări greu în decizia secretarului general de a se debarasa de Chivu Stoica, care fusese membru al comisiei de anchetă constituită în închisoare.

Biografia lui Chivu Stoica îl înfăţișează ca pe un supravie­ţuitor al luptelor pentru putere care au agitat existenţa Parti­dului Comunist. Arestat în 1933, cu „lotul Griviţa”, a trecut prin închisorile de la Aiud, Doftana, Târgu Ocna, Văcărești, Caransebeș și Târgu Jiu. La fel ca și ceilalţi ilegaliști, suferise de bolile clandestinităţii, tuberculoză și sifilis, de care încercase să scape în spitalele penitenciare în care fusese trimis în timpul detenţiei. S‑a afirmat ca unul dintre apropiaţii lui Gheorghiu‑Dej, acesta fiind singurul atu care l‑a menţinut la vârful puterii și care i‑a asigurat accesul la poziţii înalte în ierarhia de partid și de stat. Fidelitatea i‑a fost răsplă­tită cu funcţia de prim‑ministru, dar și cu cea de șef al statului, atunci când sovieticii i‑au cerut lui Gheorghiu‑Dej instituirea conducerii colective. După dispariţia acestuia, Chivu Stoica s‑a menţinut în structurile puterii, fiind unul dintre cei care l‑au susţinut pe Ceaușescu să preia conducerea partidului. La începutul anilor ’70, starea de sănătate i s‑a înrăutăţit, dar nu aceasta i‑a adus sfârșitul, ci o poveste de dragoste încâlcită, care a făcut obiectul unei ample anchete.

O comisie specială de partid a fost desemnată să investi­gheze circumstanţele sinuciderii lui Chivu Stoica. Documentul evidenţia existenţa unui triunghi amoros, în care se regăseau Chivu Stoica, fosta soţie, Maria Manolescu, și o presupusă nepoată, Doina Roman, apărută în viaţa fostului ceferist în 1974. Potrivit lui Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica i se plânsese în câteva rânduri că fosta soţie îi interzisese vizitele nepoatei, ceea ce îi sporise su­ferinţa și zbuciumul sufletesc. Comisia de anchetă constata că între Chivu Stoica și Doina Roman nu exista nici un grad de rudenie. Potrivit mărturiilor sale, „atitudinea dură și de dispreţ” manifestată de Maria Manolescu l‑a determinat să‑și caute alinarea și liniștea sufletească în braţele Doinei Roman, care părea să fie singura în stare să‑l înţeleagă. Chivu Stoica nu fusese prea norocos în dragoste, dovadă că și cel de‑al doilea mariaj se apropia cu pași repezi de divorţ. Odată pronunţat, nu i‑a adus liniștea sperată, continuând să fie disputat de fosta soţie și de presupusa nepoată.

Ancheta stabilea că Doina Roman avea probleme psihice și că era o „femeie imorală, dominată de interese materiale”, care ajunsese să controleze exis­tenţa liderului comunist. Chivu Stoica i‑ar fi furnizat informaţii secrete referitoare la istoria partidului, ceea ce ridica mari semne de întrebare asupra capacităţii sale de a judeca lucid întreaga situaţie. Anchetată de Securitate asupra circumstanţelor în care a evoluat relaţia cu Chivu Stoica, Doina Roman l‑a descris ca fiind „un om umanist, de un umanism de modă veche, așa, un apropiat de Göthe, un om inteligent. (…) Poate că nu citise așa mult, dar avea spirit de observaţie și avea multă luciditate. (…) N‑a avut posibilitate, întotdeauna soţiile lângă care a stat s‑au gândit numai la toalete, la rochii, la pantofi, la aiureli din astea”. Tot­odată, Doina Roman pomenea și de intenţiile fostului ceferist de a‑și scrie memoriile din pe­rioada ilegalităţii, mai ales cele din perioada războiului, precum și un volum de reflecţii intitulat Cum văd eu un conducător. Comisia de anchetă a fost interesată să afle dacă fostul lider lăsase însemnări, deoa­rece exista riscul ca foarte mulţi dintre cei aflaţi la putere, în special Nicolae Ceaușescu, să fie puși în ipos­taze dificile.

Raportul comisiei constata sec faptul că sinuciderea lui Chivu Stoica fusese cauzată de „decăderea sa morală” și de „întreţinerea unor relaţii intime degradante”, vina aparţinându‑i în totalitate. Înmormântat cu funeralii naţionale, Chivu Stoica nu a fost însoţit pe ultimul drum de nici unul dintre liderii marcanţi ai Partidului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe