Un regizor atipic (II)

Bogdan Ulmu Publicat la: 24-02-2015

Am mai vorbit despre cel mai mare escroc din teatrul românesc al secolului XX, să-i zicem doar D., pentru a-i menaja pe urmași. Era incredibil de abil, nu numai în a fura și a șantaja, în a semna lucrări dramatice care nu-i aparţineau și spectacole la care nu lucrase, dar și în… vămuirea subalternilor cu care pleca în turneu, firește, în ţări ale lagărului socialist. Nu pot să cred că a scăpat întotdeauna de cătușe. Avea, pesemne, o inteligenţă întru găinării impunibile, întrecându-l pe celebrul Ostap Bender, care măcar nu avea pretenţii de creator.

Într-o vreme, îl avea angajat la teatrul pe care îl conducea, în nordul-estul ţării, pe marele pictor Mircea Ciobanu: se întâlneau la restaurantul Lido, în zilele de leafă. D. lua trei sferturi din bani. Mircea dădea de băut restul de un sfert…

Am să povestesc, în treacăt, cum lua diurna angajaţilor pe care îi ducea în Polonia (spre exemplu), pe motiv că are cheltuieli de protocol, iar cui nu-i convenea putea să rămână acasă. Avea o pasiune, cam de prost-gust: bibelourile. Cine intra în contact cu el era musai să-i aducă (măcar) un bibelou: avea în casă peste 500 (la cutremurul din 1977, era să facă infarct: trei sferturi din ele s-au spart!).

Istorisesc acum un caz inimaginabil de tupeu. Nu știu dacă mă va crede cineva, dar faptul a fost consemnat și într-o revistă a epocii Ceaușescu, deci nu pot fi acuzat de fabulaţie. Revista am citit-o acasă la actorul Titorel Pătrașcu, marele dușman al lui D. (unul și același cu victima cazului Tulcea). Acest D. deţinea prin anii ’70 o cvadruplă funcţie în capitala Argeșului: era regizor la teatru, director al teatrului, președintele ATM local (ATM = antemergătorul UNITER-ului) și președintele Comitetului de Cultură. S-a dat ordin de la CC al PCR ca toate judeţele să realizeze un filmuleţ propagandistic, din care să reiasă că Partidul stimulează creaţia pe toate coclaurile. D. nu a pierdut ocazia: s-a propus, ca regizor, realizatorul peliculei. Directorul său – adică… tot el – a aprobat. Șeful Culturii (același D.) a pus apostila. D. a cerut 75 000 de lei pentru producţie și onorarii (atât costa pe atunci o „Dacia combi”). A primit subvenţia. A făcut un simulacru de scenariu, prospecţiuni, distribuţii și… un nou act oficial, prin care a cerut amânarea proiectului, deoarece judeţul nu era pregătit pentru o miză atât de copleșitoare. S-a aprobat anularea proiectului. D. a rămas cu banii. Judeţul a fost mulţumit că nu s-a făcut de râs realizând o peliculă discutabilă. D. și-a luat mașină. Ce ziceţi?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe