Parcul spânzuraţilor

Teodora Manea Publicat la: 24-02-2015

Între spaţiul privat și cel public, parcurile creează o zonă intermediară, un topos unde viaţa privată se extinde și tatonează deschisă, ferită încă de instituţii. Ici-colo, un semn al consiliului îţi amintește să cureţi după câine. Dar locul de joacă sau de plimbare are un fel de neutralitate; acolo îţi poţi vedea prietenii fără obligaţii, poţi scăpa de rutina publică și de cea privată, poţi merge cu gândurile tale și privi în nori, într-un spaţiu desemnat al libertăţii, așa cum este ea posibilă în contractul social pe care ne-am pus toţi degetele.

Parcul de lângă casa mea se numește Heavitree. M-am gândit că își are numele de la copacii vechi și grei care-l străjuiesc. Până într-o zi, când am aflat că locul se numește așa pentru că acum câteva sute de ani copacii erau grei întrucât aveau trupuri atârnate, de spânzuraţi. În 1086, Wilhelm Cuceritorul a făcut inventarul posesiunilor din Anglia în ceea ce s-a chemat Liber de Wintonia sau Domesday Book. Acolo este menţionat locul Hevetrove, asociat cu o semnificaţie nefastă: Heavitree a fost locul execuţiilor în Exeter. Ultimul copac s-a arcuit cu un trup atârnat în 1818. Aproape 800 de ani de execuţii, surprinși în documente, naraţiuni ale angoasei, ale fricii și grijii. Frică de tot ce este străin, ameninţător, diferit. Grijă pentru a păstra sentimentul de siguranţă de care o comunitate are nevoie.

Mai la vale de noi, spre râul Exe, catedrala impunătoare arcuiește piatra albă spre cer, o dantelă de frumuseţe și puritate. Sau purificare. Heavitree a fost probabil pădurea de dincolo de zidurile orașului, un extramuros, un spaţiu al răului și damnării, folosit să asigure că cetatea este curată și înfloritoare. Lespezile netede din catedrală acoperă oasele celor puternici. Parcul meu pomostește trupurile celor slabi, săraci, venetici, „anormali”. Acum, iarba tace pe pământul roșu. Crengile copacilor se mișcă ușurate, păsări, vulpi, copii și voci ignoră total ceea ce este dedesubt, dar și ceea ce a fost deasupra.

În 1682, aici au fost executate ultimele vrăjitoare din Anglia: „Vrăjitoarele din Bideford”, după numele unei localităţi din apropiere, unde au trăit aceste femei. Umbrele lui Temperance, Mary și Suzanna s-au legănat peste iarba acestui parc, pe atunci, un loc public, în care se încarna esenţa pură a instituţiilor: capacitatea lor de a judeca și anihila. Ce au făcut aceste femei? S-au transformat în coţofene și pisici vărgate, au mers mână-n mână invizibile, au cauzat dureri de cap altor femei și în negura nopţii un om negru se pare că a zburat pe la ferestrele lor. Pe unul dintre trupurile lor cercetate de „semne” s-a descoperit o urmă de sâni atavici. Aceasta a fost dovada supremă, căci rostul acelor sâni a fost să fie supţi de diavol. Mary și Suzanna aveau trupuri normale, dar prietenia lor cu Temperance, cea cu sâni pentru diavol, le-a fost fatală. De fapt, vânătoarea de vrăjitoare se cam încheiase de mai bine de 22 de ani, dar la marginea Dartmoorului încă mai fumega un ultim bastion al superstiţiilor. Secretarul de stat le-ar fi putut ierta, pentru că în ultimele zeci de procese „vrăjitoarele” fuseseră achitate. Doar că un lord local i-a scris că e mai bine să le omoare, că dacă legea nu va recunoaște existenţa lor, lumea ar putea să își piardă credinţa în lege. Sufletele lor, atârnate la înălţimea copacilor, întăreau legea peste gurile căscate ale privitorilor, printre crengile copacilor grei.

Prietena mea Katie îmi povestește, în același parc, că unul dintre motivele uciderii vrăjitoarelor a fost dorinţa bărbaţilor de a pune mâna pe practica medicală. Femeile erau în mod tradiţional moașele și vracii comunităţii; ele cunoșteau puterile plantelor și aveau încrederea altor femei. În mod ironic, la marginea parcului abia s-a încheiat construcţia unei noi școli medicale. Din ce în ce mai multe femei vor studia medicina și se așteaptă ca în 2022 numărul femeilor-medic să îl depășească pe cel al bărbaţilor.

Când ploile zac vreme de săptămâni peste Exeter, parcul își pierde forma lui cuminte și trei izvoare apar gâlgâind în Heavitree, scobind o albie mică, ce duce la vale șuviţele de noroi roșu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe