Dintre toate calitățile pe care le pune în act scrisul Magdei Răduță (căci o antologie, fie ea și tematică, nu-i mai puțin un gest de creație, deci eventuala ei reușită denotă inclusiv un tip de înzestrare stilistică), două mi se par exemplare și țin să...
Surprinzător ca orice volum de inedite și predictibil ca orice volum de inedite al unui poet de primă mărime. Așa îmi apare volumul lui Ion Stratan La umbra Greciei în floare: poem(e), îngrijit de Călin-Andrei Mihăilescu, cu ilustrații de Mircia Dumitrescu...
Lucru regretabil, rareori se discută în presa culturală de la noi despre edițiile de Opere purtând girul Academiei Române. De la Eminescu și Caragiale până la Ștefan Bănulescu și Sorin Titel, destui clasici mai vechi sau mai noi au beneficiat de formatul...
Inocenții (Editura Humanitas, București, 2016), cel de-al treilea roman al Ioanei Pârvulescu, schimbă regula pe care păreau s-o fi instituit cele două precedente. Nu mai avem nici reconstituirea de epocă (sfârșit de secol al XIX-lea), nici realismul sub escortă...
Simpla cazuistică din Mistificțiuni (ediție revăzută și adăugită, Editura Spandugino, București, 2016) ar fi putut reprezenta, acum câteva decenii, o piesă de rezistență în dosarul bătăliei pentru postmodernism. Alături de caligramele monstruoase ale lui...
Andrei Codrescu, The Art of Forgetting/Arta uitării, Editurile Caiete Silvane și Școala Ardeleană, Zalău – Cluj-Napoca, 2016 Nu-mi place să fiu cârcotaș, mai ales în chestiuni accesorii, dar nu mă pot abține să nu spun că, în cazul de față,...
Nu-mi place să fiu cârcotaș, mai ales în chestiuni accesorii, dar nu mă pot abține să nu spun că, în cazul de față, întâlnirea a două edituri pare să nu fi fost de nici un folos calității produsului final. The Art of Forgetting/ Arta uitării...
Ion Mureșan, Poemul care nu poate fi înțeles, Editura Charmides, 2016 Ambiția de a înțelege poezia este, în sine, destul de didactică și, prin aceasta, inadecvată. E o evidență pe care, acceptând-o, nu mă grăbesc...
Ambiția de a înțelege poezia este, în sine, destul de didactică și, prin aceasta, inadecvată. E o evidență pe care, acceptând-o, nu mă grăbesc s-o condamn. În fond, ea jalonează întreaga istorie a literaturii și, îndărătnică fiind,...
Der liebe Gott steckt im Detail
Oricâte aprecieri ar fi primit la debut, în 1979 (iar dosarul de receptare atestă aceste aprecieri), Emil Hurezeanu pare să fi rămas undeva în spațiul intermediar, neprecizat, al propriei generații poetice. Când s-a reapropiat de uneltele sale, după Revoluție...
La aproape 73 de ani, Matei Călinescu capătă revelația îmbătrânirii. Înțelege că pătrunde într-o ultimă etapă a vieții, una care presupune reflecție, adâncire și o atenție continuă, căreia nu-i mai este îngăduit să rateze nimic....
Radu Nițescu, Dialectica urșilor, Casa de Editură Max Blecher, 2016 Într-un excepțional studiu dedicat poeziei lui Mircea Ivănescu, Mihai Iovănel aduce în discuție, modelând teoretic investigația, următoarea anecdotă: „Doi bărbați călătoresc...
Într-un excepțional studiu dedicat poeziei lui Mircea Ivănescu, Mihai Iovănel aduce în discuție, modelând teoretic investigația, următoarea anecdotă: „Doi bărbați călătoresc cu trenul. Unul întreabă: «Ce este în pachetul din raftul...
Dacă deficitul de metodă i-a caracterizat pe foiletoniștii generației ’60, deficitul de egoism pare a-l individualiza, dintre toți, pe Lucian Raicu. Echidistant, dar nu mecanic, calculat în aprecieri, dar nicidecum un tactician al vieții literare, autorul celor 111...
Cu aproape douăzeci de ani în urmă, Laurențiu Ulici întâmpina debutul lui Sorin Gherguț cu o sintagmă care avea să facă, în felul ei, carieră. Nou-venitul în poezie s-ar fi aflat, scria criticul, sub umbra a două zeități tutelare: Mitică și...
Un eseu exemplar, fără bosă speculativă. Asta este, în țesătura ei intimă, această carte. Pentru cei care încă n-au avut răgazul de-a o răsfoi, câteva fraze de familiarizare: Ioana Pârvulescu, editorul volumului, a solicitat unui număr de 95 de...